De la amăgire la dezamăgire, cu un pas mai aproape de fericire

Ce-i dezamăgirea, dacă nu un antidot la… amăgire?!

Dezamăgirea e precum rana aceea de cuțit pe care o faci, atunci când vrei să scoți veninul. Problema e că acum nu știai că te-a mușcat șarpele. Ești luat prin surprindere… și doare. Tare!

Mai ales că pare că-i vorba doar despre rană și atât. Dar era și amăgirea pe acolo. Demult. Numai că ea se afla în întuneric și în minciună.

Continue Reading

Lasă-te smuls din prieteniile toxice – mâine le vei mulțumi neprietenilor

Unii oameni nu suportă să fie cicăliți. Să li se spună că greșesc. Unii oameni descoperă, în timp, că pot trăi doar cu lugu-lugu și cu aparentă liniște. Mi se pare firesc, pe de o parte. Cum să îndrăznească cineva să le atragă atenția, spre binele lor? Cum să vadă cineva răul spre care se îndreaptă și să le spună „stop”? Cum să își permită cineva să-și impună un punct de vedere, când ei n-au niciun punct de vedere?… Și, mai ales, când ei nu îndrăznesc să riposteze, să exprime ce-i deranjează, când ei n-au habar să comunice, dar asta nu-i împiedică să fie mândri și siguri de ei, să-și croiască false identități și să se bucure de lingușelile altora?

Prietenii cu scop precis știu să tacă. Știu ce și cum să răspundă. Știu cât să tragă de elastic, să nu se rupă – atâta timp cât țelul nu-i atins. Prietenii cu scop precis au timp. Nu se grăbesc. Și nici nu-i doare inima când omul de care se folosesc se distruge

Continue Reading