Votul din rană – dureri în umbra unui referendum

Sunt o divorțată. N-ar trebui să vorbesc eu, prima care am participat la boicotarea familiei mele și cea mai mare dintre păcătoși. Eu, care L-am răstignit de atâtea ori pe Hristos… Și totuși, mereu mă întorc la picioarele Lui. Cad des. Și tot des – cădere după cădere, mă chinui să mă ridic. De aceea, îndrăznesc să spun despre mine că sunt și că mă simt fericită. Sunt o păcătoasă fericită. Căci am o viață bună. Am avut o copilărie faină și inclusiv o căsnicie fericită. Așa că n-am rămas cu răni din anii în care am fost o „doamnă”. Din anii cei frumoși, cu rod bun – de care n-am știut să ne îngrijim. Ce ironie…

Am susținut ideea referendumului, dar nu am putut „poza” în cel mai bun model. Doamne ferește să ajung să spun eu cuiva: „Să fii ca mine!”. Nicidecum. În toate discuțiile în care am intervenit, însă, pe parcursul întregii perioade de dinaintea referendumului pentru căsătorie = bărbat + femeie am pledat pentru dreptate. Căci am simțit că mă strâng de gât toate minciunile, toate falsele probleme și toate realele probleme care, de această dată, nu aveau legătură cu subiectul. Am îndemnat la vot fără a impune eu un da sau un nu – am respectat inclusiv ideea cinstită de boicot ca părere personală, dar am reacționat cu argumente și cu explicații în fața dezinformării. Nu m-am purtat urât, n-am jignit, dar nici n-am permis a fi considerată o luptătoare împotriva iubirilor de unu la unu, în orice formulă s-ar desfășura ele. Am militat însă împotriva celor care se folosesc de aceste iubiri, pentru a ne aduce în actualitate multele puncte de educare și de reeducare din agendele lor de protocol. Am fost mirată, uneori dezamăgită – și probabil că, la rândul meu, am mirat și am dezamăgit pe alții.

Sunt o divorțată. Deci am și eu pe ale mele. Așa că nu încep să trag acum concluzii de pe o poziție de… creștinească superioritate.

Continue Reading

De la amăgire la dezamăgire, cu un pas mai aproape de fericire

Ce-i dezamăgirea, dacă nu un antidot la… amăgire?!

Dezamăgirea e precum rana aceea de cuțit pe care o faci, atunci când vrei să scoți veninul. Problema e că acum nu știai că te-a mușcat șarpele. Ești luat prin surprindere… și doare. Tare!

Mai ales că pare că-i vorba doar despre rană și atât. Dar era și amăgirea pe acolo. Demult. Numai că ea se afla în întuneric și în minciună.

Continue Reading

Aspazia Oţel Petrescu – 14 ani în temnițele comuniste și o viață închinată lui Hristos

Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu, femeia care și-a jertfit 14 ani din tinerețe în temnițele comuniste, a plecat astăzi la Domnul. Ea împlinise pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, 94 de ani.

Aspazia Otel Petrescu
Aspazia Oțel Petrescu – Foto: ASCOR Cluj

Ar fi multe de spus… dar am s-o las pe dumneaei să spună… în șapte fragmente adunate fugar din diverse contexte. Adevărate lecții de viață și adevărate provocări – de-a o cunoaște mai bine, de-a ne cunoaște trecutul mai bine, de a ne apropia de Dumnezeu mai bine!

Continue Reading

Glasul salvării – ambulanțe în misiune

Veronica este singura bunică pe care am cunoscut-o și de care m-am bucurat până la 18 ani. Și ea s-a bucurat de noi, de nepoții ei. Cu câteva lui înainte de a pleca în veșnicie, mai avea o emoție care-i menținea zâmbetul pe buze. Vecina de palier pe care o îndrăgea tare era însărcinată! Abia așteptau, amândouă, gâgâlicea.

Într-o noapte de noiembrie, la blocul bunicii au ajuns două salvări. Una pentru a încerca să resusciteze o doamnă în vârstă, alta pentru a lua o gravidă la maternitate. În acea noapte de noiembrie, schimbul s-a făcut la etajul unu – o viață venea și alta pleca…

N-am auzit acele salvări de noiembrie. Dar bănuiesc că au sunat amândouă la fel… jalea și fericirea au uneori același glas.

Continue Reading

Stop sinuciderii! Alege viaţa!

Mi-am încheiat săptămâna scriind despre morţi… şi despre morţi în viaţă. Încep o nouă săptămână, se pare, în acelaşi ton, referindu-mă, de data aceasta, la oamenii care aleg să moară. Nu voi judeca şi nu voi arunca pietre… Însă, nici nu voi susţine vreodată că sinuciderea este o alternativă în viaţa cuiva. Aflarea veştii că Mălina Olinescu s-a aruncat de la etaj astă noapte m-a terminat. O ştiu şi-am urmărit-o mereu, din vremea Şcolii vedetelor şi până săptămâna trecută, când a cântat, ca în fiecare emisiune, la Dansez pentru tine. Deşi nu mai era la modă (pentru societatea hidoasă a zilelor noastre), eu o cunoşteam. Pentru mine – şi pentru mulţi ca mine – ea era o vedetă, în adevăratul sens al cuvântului.

Mi-e groază de tot ceea ce a fost în mintea şi în sufletul ei. Mi-e groază c-a ales să refuze, din start, posibilitatea mântuirii. Îmi pare rău pentru ea şi mi se rupe inima pentru mama ei… Îmi pare rău de toată perioada ce va urma, când Mălina va redeveni… ştire de primă pagină. Ideea sinuciderii va fi, din nou, transformată într-un model şi toţi se vor trezi să bârfească vrute şi nevrute…

Într-un asemenea context, hop şi eu!, încep să scriu.

Continue Reading

Ruga pentru Matei-Mihai

Fiecare dintre noi spunem ca supararea noastra e cea mai mare.
De multe ori insa, daca privim in jur, descoperim ca doar ne plangem de mila, ca n-avem altceva mai bun de facut.
Durerea e durere. Si, in general, nu se compara. Totusi exista, daca-mi este permisa exprimarea, dureri mici si dureri mari

Continue Reading