• Pentru minte,  Vorbe de duh

    Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate

    Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.

    Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.

    Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.

    eu nu sunt eu - Anda Elena Pintilie

    De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri.

  • Secvenţe,  Te-Ve(de)

    E vorba de sinceritate, dar… trăim în minciună!

    Mi-am amintit de la un film din toiul nopții că… trăim în minciună. Episodul avea în centrul atenției un personaj crispat de faptul că-n jurul lui toți ascundeau realități, se fereau, dădeau răspunsuri corecte… dar nu și adevărate.

    E vorba de sinceritate!, a încercat omul să verbalizeze frustrarea ce-l măcina. Și, până la urmă, firescul pe care l-ar fi văzut atât de ușor de aplicat.

    Însă un alt personaj i-a explicat în două propoziții tot ce era de explicat: Unii nu vor sinceritate. Le e mai ușor să trăiască în minciună.

    Mda. Păcat că replicile astea nu-s doar așa, de film.

    ciuperci otravitoare - trăim în minciună

    Citește și:

    * Șapte adevăruri despre minciuni

    * Cu sinceritate, despre minciuni

  • Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Lasă-te smuls din prieteniile toxice – mâine le vei mulțumi neprietenilor

    Unii oameni nu suportă să fie cicăliți. Să li se spună că greșesc. Unii oameni descoperă, în timp, că pot trăi doar cu lugu-lugu și cu aparentă liniște. Mi se pare firesc, pe de o parte. Cum să îndrăznească cineva să le atragă atenția, spre binele lor? Cum să vadă cineva răul spre care se îndreaptă și să le spună „stop”? Cum să își permită cineva să-și impună un punct de vedere, când ei n-au niciun punct de vedere?… Și, mai ales, când ei nu îndrăznesc să riposteze, să exprime ce-i deranjează, când ei n-au habar să comunice, dar asta nu-i împiedică să fie mândri și siguri de ei, să-și croiască false identități și să se bucure de lingușelile altora?

    Prietenii cu scop precis știu să tacă. Știu ce și cum să răspundă. Știu cât să tragă de elastic, să nu se rupă – atâta timp cât țelul nu-i atins. Prietenii cu scop precis au timp. Nu se grăbesc. Și nici nu-i doare inima când omul de care se folosesc se distruge