• Bucurii,  Doxologia

    Iosif cel Milostiv – avem un bunic sfânt și un film documentar!

    Am mers în satul Răzălăi din Republica Moldova, în satul în care, acum 200 de ani s-a născut pruncul Ioan Naniescu. Și părintele de-acolo, Valeriu Cernei, ne-a mărturisit că oamenii abia acum încep să-l descopere pe cel ce a devenit Mitropolitul Iosif Naniescu, pe Sfântul Iosif cel Milostiv – dar că iubirea lor e deja mare, la fel ca bucuria lor și mândria lor! Că, vorba ceea, nu orice sat poate naște un sfânt!

    Am zâmbit și mi-a plăcut mult exprimarea aceasta… și m-am gândit la noi toți, cei care ne-am plecat genunchii la mormântul Mitropolitului Iosif Naniescu, și ne-am găsit liniștea acolo, și ne-am rugat… Și m-am gândit la mine, cum spuneam mereu că merg la bunicuțul meu drag. Și-am zis atunci pot prelua ideea aceasta pentru noi toți și pentru sufletul meu… Și că pot spune că e adevărat, că nu oricine se poate bucura, nu oricine se poate mândri că are un bunic sfânt!