În copilăria mea, scrisul de mână era sfânt.

Când ai mei au adus în casă, prin anii ’90, o mașină de scris – mă uitam la ea ca la o minune. Apăsam o tastă și admiram cum piciorușul de metal sărea spre pagină, ca să-și pună amprenta. Era fascinant modul în care se lipeau literele pe hârtie!

Tata avea treabă, dar nu mai avea loc de mine.