• Ale tinereţii valuri,  Explicaţiuni,  Şcoala părinţilor

    Joaca de-a camera ascunsă în şcoli

    Profa cea mai de treabă din generală a fost, de departe, doamna de matematică. Atunci când era de glumit, când era de mers în excursii sau în tabere, se afla pe primul loc în sufletele noastre.
    Profa cea mai de temut – atunci când treceam la lucruri serioase – era tot doamna de matematică. Avea un stil de predare profesionist la care îmbina, uneori, și câte o castană. Nu cred c-a scăpat careva dintre noi fără castane! Ba, eu mi-am luat și-o cretă, fix în frunte, într-o oră când, în loc să fiu atentă la tablă, mă uitam aiurea, pe pereți!

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Hai să ne sexim în baie

    Bineînţeles, ştirea asta este la mare modă. Acum… care-i faza? Pe mine mă enervează toată criza care s-a stârnit în jurul subiectului. Toate anchetele provocate de filmuleţ. Pentru că, da – aici este problema. Că s-a aflat despre acţiunea extraşcolară întreprinsă de elevi în spaţiul unei unităţi de învăţământ! De fapt, nu contează că doi copchii au conceput, poate, un alt copil în buda şcolii. Contează, însă, că nu s-a lucrat „curat” în toată mizeria pe care o presupune o baie. Că evenimentul a mustit, wc-ul s-a înfundat şi conținutul a dat pe afară.

  • Din online,  Pentru minte

    Cu drag, despre Șerban Danciu

    Ce îi diferențiază pe elevi? De ce unii sunt excelenți, alții de mijloc, iar alții de-a dreptul jalnici? Este posibil să răspundem repede: școala! Dar, în cele mai numeroase cazuri, rădăcinile sunt cu mult mai profunde.

    Atât de frumos mi-a vorbit Șerban Danciu despre părinții lui, încât m-a fermecat! În ceea ce-l privește, am înțeles de ce este olimpic. Nu doar la biologie, ci și în viață, în general. Pentru că are temelia bună de acasă. Pentru că are mamă și tată – părinți și, în același timp, prieteni. Care știu să-l îndrume, să-i fie alături, să-i ofere libertate și să aibă încredere în el.

  • Pietre...,  România,  Vorbe de duh

    Şcoala (de ieri, de azi, de… mâine?)

    Îmi amintesc că aşteptam, mereu, începutul şcolii, cu emoţie. Îmi amintesc că mi-a plăcut, întotdeauna, la şcoală. Îmi amintesc, cu drag, de profesorii pe care i-am avut. Îmi amintesc că am făcut parte dintr-o generaţie norocoasă. Am fost ultima serie care a scăpat de examenul de capacitate şi care a dat admitere normal, la liceu. Am fost ultima generaţie care a dat bacalaureatul în forma lui veche şi cunoscută de toată lumea. Mai târziu, în studenţie, am făcut parte din ultima serie care a studiat patru ani şi care a făcut un master de plăcere, nu din obligaţie.

    După ce-am terminat şcoala – toate şcolile – am privit cruciş la ceea ce venea din urmă. Am zâmbit şi, cu o doză de inconştienţă, am strigat: După mine, potopul! Şi potop a venit. Şi nu se mai opreşte dezastrul a ceea ce mai numim noi astăzi – şcoala românească.