Găina a adus România la sapă de lemn – oul ei distruge economia!

Se dă un ou din gospodărie și se pune în tigaie. Stop! De când nu te-ai mai spovedit?! Ai mărturisit că ai mâncat un ou pe care nu ți l-a impozitat statul!?

Simt, sincer, c-o iau razna!

Într-o Românie în care se fură ca-n codru, în care există salarii, pensii, prime și spăgi absolut NESIMȚITE – s-a găsit motivul pentru care veniturile bugetare sunt nesatisfăcătoare!

Într-o Românie în care avem săraci pe capete – oameni care nu au primit o educație decentă și care n-au fost ajutați să înțeleagă că, dacă vor crește două-trei găini și dacă vor lucra o bucățică din pământul din fața bordeiului nu vor mai sta flămânzi, nici nu-și vor mai hrăni copiii din gunoaie –

Continue Reading

Valuri de omenie

Dacă nu apucam să scriu, nu cred că mi-o puteam ierta! Ideea este mult prea faină, iar ce fac oamenii aici nu e de neglijat. Ei fac… ceea ce, într-un fel, susțin și eu pe blog – dar, printr-o muncă mai mare de echipă și la un nivel mult mai ridicat.
Ei, prietenii de la Fundația Comunitară, au adunat 12 cazuri – fiecare deosebit în felul său, pentru care ne îndeamnă la luptă! Lupta se dă la Ștrandul Municipal, astăzi, de la ora 16.

Continue Reading

Fapta bună și răsplata

Se spune că, atunci când faci o faptă bună, o faci și gata. Fără să te lauzi, fără să aștepți nimic în schimb.
Am făcut o vizită prin satele sărace din preajma Iașului și-am descoperit, în unele locuri, că nu mai sunt doar ortodocși (și catolici), așa cum erau acum un an, doi, cinci, douăzeci. Acum, unii se cheamă penticostali, adventiști, evangheliști…

Continue Reading

Sunt tristă

Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.

Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!

Continue Reading

Felii de viaţă…

– Costă 3 lei. Lăsăm aşa… sau renunţăm la o felie?

Am văzut ochii mari ai bătrânului, i-am simţit respiraţia oprită, pentru câteva secunde şi m-a terminat nehotărârea lui…

– Nu… e prea mult! De fapt… lăsaţi aşa…

M-am uitat să văd ce anume a cumpărat.

Continue Reading