Decembrie românesc…
În învălmăşeala asta de colinde şi colindători, de comercial şi de banal… sunt, încă, versuri şi voci în stare să te cutremure.
VII. De la Borşa spre Cascada Cailor
Am ajuns, într-un final, la al şaptelea – şi ultimul – episod din călătorie.
Din Vişeul de Sus, după ce ne-am plimbat cu Mocăniţa, am pornit spre Borşa, ca să luăm telescaunul. Drumeţia ne-ar fi fost incompletă dacă nu bifam şi o întâlnire cu vestita Cascada Cailor!
La mulţi ani, România!
În ciuda a tot şi a toate, chiar mă simt bine în pielea mea de român! Mă simt bine şi mă bucur atunci când spun şi mi se spune La mulţi ani! E zi de sărbătoare!
Viaţă (şi moarte) de câine
Cred că ştii deja că, în Camera Deputaţilor a fost adoptată Legea privind câinii comunitari. Mai bine ar fi adoptat câinii… În realitate, maidanezii au fost aruncaţi peste gard, în grădinile administrațiilor locale. Astfel, primarii din fiecare localitate sunt puşi să facă sondaje, referendumuri, adunări pe cartiere – pentru a întreba lumea care-i soluţia corectă: adunarea câinilor în adăposturi, eutanasierea lor dacă nu sunt adoptaţi, ori îngrijirea acestora până la adânci bătrâneți?
E puţin stupid. Pentru că, se ştie deja că adăposturi sunt puţine şi vai de steaua lor. Pentru că, dacă existau adăposturi decente, iar câinii erau sterlizaţi cum trebuie, nu mai vorbeam astăzi despre 500 de mii de patrupede ale nimănui. Ale nimănui, impropriu spus. Câinii sunt comunitari… Asta, în timp ce copiii sunt ai străzii…
24. Cu Autonom prin blogosferă
A trecut vremea în care noţiunea de blogger se afla în anonimat. Adevărat că, bloggeri anonimi încă mai există şi vor exista mereu – dar valoarea, câştigată în timp, prin muncă multă, se ridică precum uleiul deasupra apei. Aşa se face că, acum nu doar bloggerii apelează la firme, pentru anumite colaborări, ci şi firmele sunt interesate de modul în care ar putea crea legături mai trainice cu oamenii buni din online.
O campanie în blogosferă e ok, dar un parteneriat pe termen lung, deja sună a treabă serioasă, de ambele părţi. De respect reciproc şi de sprijin. Cei de la Autonom Rent-a-Car îşi doresc o implicare mai mare şi proiecte de seamă, alături de bloggeri.
VI. Plimbare cu Mocăniţa
A trecut mai mult de-o lună şi serialul drumeţiei noastre pare ca nu vrea să se încheie. Să ne apropiem, totuşi, de final.
După Sighetul Marmaţiei şi după experienţa dureroasă de la Muzeul Memorial, am plecat spre Moisei, la mănăstire. Când am ajuns, se lăsase deja înserarea. Era frumos şi linişte, şi am stat ceva timp acolo, noi, Doamne-Doamne şi luna.
Apoi, ne-am întors din drum, ca să ne cazăm la Vişeul de Sus. Pentru că, de acolo, urma să luăm, a doua zi, Mocăniţa. Prin Vişeu ne-am plimbat mult şi bine, în căutare de un preţ decent la cazare. După cei 50 de lei plătiţi la Săpânţa, tarife de 120, 100, 90 de lei ne făceau să strâmbăm din nas. Am dormit cu 60 de lei la Casa Ionescu. Super condiţii şi o gazdă de nota 10!
Noaptea a trecut repede şi-n puf. Dimineaţă, am plecat spre gară şi am aşteptat, înfriguraţi, să testăm Mocăniţa :). Pentru că era extrasezon, biletul a fost mai ieftin cu 4 lei. Mai ieftin… dar nu chiar atât de… 41 de lei pentru adulţi, 35 – pentru pensionari şi studenţi.
04. Ghid în ţara mea de vis
În Spania, am cunoscut o tânără serioasă, arogantă, închistată în ideile ei despre români şi România. Deşi noi două ne-am înţeles, m-a asigurat că asta nu-i va influenţa modul de a gândi. Şi mi-a mai spus că exclude posibilitatea de a păşi vreodată pe tărâm românesc. Am lăsat-o într-ale ei… rugându-mă să-i lumineze Dumnezeu minţile.
De aceea, nu m-am mirat, dar m-am bucurat enorm atunci când Iolanda m-a sunat şi m-a invitat s-o însoţesc în, ceea ce a numit ea, groaza românească. Fusese într-un turneu în Rusia, şi acum se abătuse din drum, pentru ca partenera ei de tenis să-şi cunoască viitorii socri, din Republica Moldova – Nisporeni. Aşadar, catalanca mea era la o aruncătură de băţ de România!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
