• România,  Vorbe de duh

    Legile ne omoară copiii!

    Plâng de furie, de neputință și de groază! Plâng și mă simt capabilă, în secunda asta, să iau de gât toți domnii din țară care ne conduc și care se cred stăpâni pe viețile copiilor noștri! Uneori, nu-i vorba de sărăcie. E vorba despre oameni care, de 27 de ani, fac treburile aiurea! Cu nepăsare maximă și cu nesimțire criminală!

    Magda Vasiliu Stoian, prezentatoarea știrilor de la Prima TV, a anunțat că, de trei luni, trece printr-o dramă. Băiețelul ei de 8 ani a fost diagnosticat cu cancer… N-a povestit toate astea ca să ceară ajutor financiar. Se descurcă. Nu se descurcă, în schimb, cu birocrația din țara noastră…

    Ce contează că în Italia copilul a fost preluat din prima la tratament, chiar și fără card european de sănătate? În România nu îți poți lua nici concediu medical cum trebuie, d’apoi să faci un dosar întreg la timp… la timp pentru viață!?

  • Pietre...,  România,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Nu mai puneți la zid copiii – pentru greșelile părinților!

    Sunt mamă. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă și visul mi s-a îndeplinit. Am un copil – puteam avea, poate, mai mulți. Mi-aș fi dorit mai mulți și probabil că voi rămâne doar cu unul. Slavă lui Dumnezeu pentru copilul meu! Mereu, aflarea veștii că mai apare un copil pe lume m-a bucurat. Mereu! Și în familiile fericite, și în casele goale, și în casele deja pline, și în bordeie, și în vile. M-am bucurat de copiii așteptați, ca și de copiii neprogramați, care poate au încurcat niște ițe. M-am bucurat de copiii concepuți în familie, ca și de copiii concepuți în afara familiilor. Cred cu tărie că un copil este un motiv de bucurie și atât. Că felul în care a venit pe lume poate fi meritul, dar niciodată vina copilului.

    În acest context, cred că discuțiile de rău despre părinți nu ar trebui să se intersecteze niciodată cu un copil. Da, mi-am luat-o peste cap și cu acest… niciodată. Însă etic, moral, creștinește, uman – așa ar fi. Să nu vezi în copil un demon, doar pentru că nu-ți place de părintele său. Nici să nu te duci să strângi de gât copilul, pentru păcatele părintelui său. Înainte de a scrie postarea de ieri, am trăit un sentiment inexplicabil. Simțeam revoltă împotriva unui om din aceeași tabără cu mine. Împotriva unui om care nu plăcea pe un alt om – pe care nici eu nu-l plac. Doar că omul din tabăra mea a făcut o chestie care nu se face.

  • Pentru minte,  România,  Vorbe de duh

    Ne învrăjbim sau ieșim întru întâmpinarea Domnului?

    Înjurați-mă bine și citiți mai departe. O să vă ratați niște minute din viață, adevărat, dar poate că n-o să fie asta cea mai mare tragedie.

    Oameni dragi! Tragedia stă în durerea și în încrâncenarea care ne-au cuprins în zilele acestea. De oricare parte a baricadei am fi, suntem nefericiți. De oricare parte am fi și oricât am crede cu tărie în lupta noastră, în dreptatea noastră și-n dobitocia celorlalți – e imposibil să nu privim peste gard și să nu vedem dincolo tot oameni din oamenii noștri! Familiile, prietenii, cunoscuții s-au dezbinat astăzi mai mult decât în alte vremuri. E ură!

  • Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Salvatorii au devenit victime. Trăiască securiștii!

    Măi, fraților! De multe ori, atunci când mi se spune că îmi ascultați telefoanele, mă bușește râsul! Dacă vă pierdeți, cu adevărat, vremea cu mine, e jenant! Zău! În același timp, sunt conștientă că, despre orice prostii aș debita eu – voi puteți să-mi răstalmăciți vorbele cum vreți și să mă transformați în terorista numărul unu! Știți ceva? Puțin îmi pasă!
    O „consolare” aveam și eu – pe baza voastră! Aceea că, dacă pățesc ceva, mă găsiți voi! Și-n gaură de șarpe, nu?! Doar ați găsit pe atâția, doar aveți aparatură performantă, doar sunteți genii! Ei, consolarea mea s-a dus pe apa sâmbetei…

  • România,  Vorbe de duh

    Supărare românească

    Acum câteva zile, eram în maxi-taxi. La un moment-dat, şoferul n-a mai putut înainta din cauza unui taximetrist, care oprise să lase un client  în mijlocul drumului. Dar, claxonează-l, domn’le!, a sărit o tăntică, nerbdătoare. Şoferul nostru a dat din mână a lehamite şi a exclamat: Şi, ce pretenţii să am de la el? E român!

  • Din online,  Pentru minte

    Cu drag, despre Șerban Danciu

    Ce îi diferențiază pe elevi? De ce unii sunt excelenți, alții de mijloc, iar alții de-a dreptul jalnici? Este posibil să răspundem repede: școala! Dar, în cele mai numeroase cazuri, rădăcinile sunt cu mult mai profunde.

    Atât de frumos mi-a vorbit Șerban Danciu despre părinții lui, încât m-a fermecat! În ceea ce-l privește, am înțeles de ce este olimpic. Nu doar la biologie, ci și în viață, în general. Pentru că are temelia bună de acasă. Pentru că are mamă și tată – părinți și, în același timp, prieteni. Care știu să-l îndrume, să-i fie alături, să-i ofere libertate și să aibă încredere în el.