Centenarul Marii Uniri – un prilej de a ne (re)împrieteni cu istoria. Pe Șapte pietre

Mulți dintre noi suntem nemulțumiți de prezent și privim cu groază spre viitor. Avem așteptări mari și decepții pe măsură, vrem mereu ca alții să facă și să dreagă și, logic, ne posomorâm când vedem cum fac – doar pentru ei. Căci, din păcate, nici de votat nu știm să votăm cum trebuie, nici de ales nu reușim să ne alegem conducători demni de-a ne purta spre o oarecare evoluție și de a rămâne în manualele de istorie…

Istorie… Deși sunt fata profului de istorie, recunosc că obiectul în care a pus suflet tatăl meu nu a însemnat niciodată marea pasiune a mea. Și-acum, poate nedrept, voi generaliza – și voi spune că am impresia ca istoria, cel puțin istoria neamului, nu prea ne-a fost pasiune multora dintre noi. Nepăsarea mea de dinainte s-a transformat, de ceva vreme, într-o frământare. Căci am realizat pe ce temelie putredă ne facem viața. Cum vrem să evoluăm, dacă nu ne cunoaștem trecutul? Cum vrem să facem chestii mărețe sau, din contra, cum vrem să nu repetăm anumite greșeli – dacă nu știm ce s-a făcut deja înaintea noastră?

A trecut 1 Decembrie, au trecut paradele și cârnații cu fasole, a trecut momentul de horă și de veselie. Am pășit, de acum, spre 2018. Și până la 1 Decembrie ce vine sărbătorim, chipurile, Centenarul Marii Uniri. 1918 a însemnat un an important pentru țara noastră. Dar câți știm să povestim cinci minute despre anul acesta?

Continue Reading

Găina a adus România la sapă de lemn – oul ei distruge economia!

Se dă un ou din gospodărie și se pune în tigaie. Stop! De când nu te-ai mai spovedit?! Ai mărturisit că ai mâncat un ou pe care nu ți l-a impozitat statul!?

Simt, sincer, c-o iau razna!

Într-o Românie în care se fură ca-n codru, în care există salarii, pensii, prime și spăgi absolut NESIMȚITE – s-a găsit motivul pentru care veniturile bugetare sunt nesatisfăcătoare!

Într-o Românie în care avem săraci pe capete – oameni care nu au primit o educație decentă și care n-au fost ajutați să înțeleagă că, dacă vor crește două-trei găini și dacă vor lucra o bucățică din pământul din fața bordeiului nu vor mai sta flămânzi, nici nu-și vor mai hrăni copiii din gunoaie –

Continue Reading

Învățământul „de renume” din România – și miniștrii spun lucruri trăsnite…

Sunt un om care și-a ros câțiva ani cămășile-n coate pe băncile școlilor. Nu-s prea învățată, nici… needucată. Sunt un om care-a și umblat ceva timp prin instituții de învățământ – de toate categoriile. Unele de elită, altele de plâns, unele cu elevi geniali și norocoși, altele cu elevi geniali și sacrificați, unele cu bănci goale, în așteptarea unor copii ce nu mai veneau, altele cu elevi claie peste grămadă. Unele cu fițoși, altele cu sărăcie lucie, unele cu prafuri albe prin băi, altele doar cu aurolac, unele cu aer condiționat și aere multe, altele cu bude prin fundul curții, unele cu încruntați, altele cu fețișoare curioase și zâmbitoare.

Am avut onoarea și deopotrivă oroarea să cunosc destui miniștri ai Educației. Era și greu să nu, având în vedere „stabilitatea” funcțiilor de conducere – funcții care se schimbă după culori și după „deranjamente”, nicidecum după vreo performanță a cuiva… Pe ministrul de astăzi l-am cunoscut, însă, în alte straie. Pe vremea mea, maică!, venea la Iași ca să pledeze în liderul de sindicat model, apărătorul colegilor săi și-al învățământului românesc. Un lider ce scotea cadrele didactice în stradă pentru apărarea demnității, salariului, bucuriei, speranței într-un viitor în care educația contează.

Țac, pac!, valorile au căzut atunci când funcția a crescut. Și dacă nu m-am supărat pe manualul de sport, și dacă n-am râs de incredibilul număr al „i”-lor din „copii” și „copiii”… am simțit o durere cumplită atunci când am aflat cea mai recentă grozăvie – aceea de a se lua în calcul ca profesorii din școlile de renume să fie plătiți mai bine decât frații lor mai săraci în… renume!

Continue Reading

Legile ne omoară copiii!

Plâng de furie, de neputință și de groază! Plâng și mă simt capabilă, în secunda asta, să iau de gât toți domnii din țară care ne conduc și care se cred stăpâni pe viețile copiilor noștri! Uneori, nu-i vorba de sărăcie. E vorba despre oameni care, de 27 de ani, fac treburile aiurea! Cu nepăsare maximă și cu nesimțire criminală!

Magda Vasiliu Stoian, prezentatoarea știrilor de la Prima TV, a anunțat că, de trei luni, trece printr-o dramă. Băiețelul ei de 8 ani a fost diagnosticat cu cancer… N-a povestit toate astea ca să ceară ajutor financiar. Se descurcă. Nu se descurcă, în schimb, cu birocrația din țara noastră…

Ce contează că în Italia copilul a fost preluat din prima la tratament, chiar și fără card european de sănătate? În România nu îți poți lua nici concediu medical cum trebuie, d’apoi să faci un dosar întreg la timp… la timp pentru viață!?

Continue Reading

Nu mai puneți la zid copiii – pentru greșelile părinților!

Sunt mamă. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă și visul mi s-a îndeplinit. Am un copil – puteam avea, poate, mai mulți. Mi-aș fi dorit mai mulți și probabil că voi rămâne doar cu unul. Slavă lui Dumnezeu pentru copilul meu! Mereu, aflarea veștii că mai apare un copil pe lume m-a bucurat. Mereu! Și în familiile fericite, și în casele goale, și în casele deja pline, și în bordeie, și în vile. M-am bucurat de copiii așteptați, ca și de copiii neprogramați, care poate au încurcat niște ițe. M-am bucurat de copiii concepuți în familie, ca și de copiii concepuți în afara familiilor. Cred cu tărie că un copil este un motiv de bucurie și atât. Că felul în care a venit pe lume poate fi meritul, dar niciodată vina copilului.

În acest context, cred că discuțiile de rău despre părinți nu ar trebui să se intersecteze niciodată cu un copil. Da, mi-am luat-o peste cap și cu acest… niciodată. Însă etic, moral, creștinește, uman – așa ar fi. Să nu vezi în copil un demon, doar pentru că nu-ți place de părintele său. Nici să nu te duci să strângi de gât copilul, pentru păcatele părintelui său. Înainte de a scrie postarea de ieri, am trăit un sentiment inexplicabil. Simțeam revoltă împotriva unui om din aceeași tabără cu mine. Împotriva unui om care nu plăcea pe un alt om – pe care nici eu nu-l plac. Doar că omul din tabăra mea a făcut o chestie care nu se face.

Continue Reading

Ne învrăjbim sau ieșim întru întâmpinarea Domnului?

Înjurați-mă bine și citiți mai departe. O să vă ratați niște minute din viață, adevărat, dar poate că n-o să fie asta cea mai mare tragedie.

Oameni dragi! Tragedia stă în durerea și în încrâncenarea care ne-au cuprins în zilele acestea. De oricare parte a baricadei am fi, suntem nefericiți. De oricare parte am fi și oricât am crede cu tărie în lupta noastră, în dreptatea noastră și-n dobitocia celorlalți – e imposibil să nu privim peste gard și să nu vedem dincolo tot oameni din oamenii noștri! Familiile, prietenii, cunoscuții s-au dezbinat astăzi mai mult decât în alte vremuri. E ură!

Continue Reading

Salvatorii au devenit victime. Trăiască securiștii!

Măi, fraților! De multe ori, atunci când mi se spune că îmi ascultați telefoanele, mă bușește râsul! Dacă vă pierdeți, cu adevărat, vremea cu mine, e jenant! Zău! În același timp, sunt conștientă că, despre orice prostii aș debita eu – voi puteți să-mi răstalmăciți vorbele cum vreți și să mă transformați în terorista numărul unu! Știți ceva? Puțin îmi pasă!
O „consolare” aveam și eu – pe baza voastră! Aceea că, dacă pățesc ceva, mă găsiți voi! Și-n gaură de șarpe, nu?! Doar ați găsit pe atâția, doar aveți aparatură performantă, doar sunteți genii! Ei, consolarea mea s-a dus pe apa sâmbetei…

Continue Reading