Suntem „toleranți”, vrem drepturi și libertăți, dar încă ne uimește un tânăr care se închină

Îmi povestea cineva care lucrează în străinătate, la o companie nu mare, nu mică… despre un coleg care are un covoraș și care își face rugăciunile zilnic, la ore fixe. Pentru că una dintre ore e în timpul programului de muncă, angajatul a solicitat angajatorului spațiu și timp. Și-a primit. Astfel, biroul de ședințe, care era la vedere, cu pereții de sticlă, a fost tapetat cu hârtie albă și este mereu ocupat de un singur-același om, 15 minute, într-un anume interval orar. În plus, colegul are o învoire vinerea, pentru a merge la rugăciunea colectivă cu cei de-o credință cu el. Super! Adică, fără glumă – mă bucur că există deschidere și respect pentru drepturile (religioase) ale omului. La serviciu și în afara serviciului, căci sunt și unii pe stradă, în parcuri, de exemplu – ei și covorașul lor.

Dar o fi toleranța asta față de minorități egală pentru toți minoritarii? Dar o fi toleranța asta valabilă și în cazul majoritarilor? Mă întreb… fără să caut răspunsul-cel-corect (politic?).

Și acum vin la noi în țară și observ un domn, un mare domn, un formator de opinii… cum este el foarte surprins (a se citi dezgustat, nu mirat și fericit) că există tineri care își fac cruce atunci când trec pe lângă o biserică. Numește acest gest ca fiind „o formă de ploconire”. Și nu se oprește doar aici.

Continue Reading

Baba Anda și adolescenții – lecție (necerută) la ceas de seară

Aseară făceam un badminton cu prunca, în parc. În apropierea noastră, la o masă, s-au așezat patru fete și un băiat, adolescenți simpatici. Au început să joace cărți.

– Ce proastă ești!, a exclamat puștiul, la un moment dat.

Maria a căscat ochii mari și s-a întors spre el. Dar el și ele erau în lumea lor. Vorbeau și râdeau și, se vede treaba, lui îi plăcea să fie în vizorul amicelor sale.

– Să nu permiți nimănui să-ți vorbească așa!

Continue Reading

Învățământul „de renume” din România – și miniștrii spun lucruri trăsnite…

Sunt un om care și-a ros câțiva ani cămășile-n coate pe băncile școlilor. Nu-s prea învățată, nici… needucată. Sunt un om care-a și umblat ceva timp prin instituții de învățământ – de toate categoriile. Unele de elită, altele de plâns, unele cu elevi geniali și norocoși, altele cu elevi geniali și sacrificați, unele cu bănci goale, în așteptarea unor copii ce nu mai veneau, altele cu elevi claie peste grămadă. Unele cu fițoși, altele cu sărăcie lucie, unele cu prafuri albe prin băi, altele doar cu aurolac, unele cu aer condiționat și aere multe, altele cu bude prin fundul curții, unele cu încruntați, altele cu fețișoare curioase și zâmbitoare.

Am avut onoarea și deopotrivă oroarea să cunosc destui miniștri ai Educației. Era și greu să nu, având în vedere „stabilitatea” funcțiilor de conducere – funcții care se schimbă după culori și după „deranjamente”, nicidecum după vreo performanță a cuiva… Pe ministrul de astăzi l-am cunoscut, însă, în alte straie. Pe vremea mea, maică!, venea la Iași ca să pledeze în liderul de sindicat model, apărătorul colegilor săi și-al învățământului românesc. Un lider ce scotea cadrele didactice în stradă pentru apărarea demnității, salariului, bucuriei, speranței într-un viitor în care educația contează.

Țac, pac!, valorile au căzut atunci când funcția a crescut. Și dacă nu m-am supărat pe manualul de sport, și dacă n-am râs de incredibilul număr al „i”-lor din „copii” și „copiii”… am simțit o durere cumplită atunci când am aflat cea mai recentă grozăvie – aceea de a se lua în calcul ca profesorii din școlile de renume să fie plătiți mai bine decât frații lor mai săraci în… renume!

Continue Reading

După alegeri. Sfârșitul nu-i aici

Ură. Câtă ură am simțit în juru-mi, în ultimele două săptămâni, mi-e greu să exprim. În magazin, în taxi, printre străini și printre cei apropiați, în online și în viața de zi cu zi… Am stat între două tabere și m-am plimbat prin ambele bărci. Am încercat să înțeleg. Să fac liste cu bune și rele. Să păstrez un echilibru. Să nu mă enervez. Teoretic, nu m-am enervat. Dar, am plâns. Mult. De tristețe, de indignare, de neputință, de neîncredere, de necredință.

M-au durut ochelarii de cal. M-a durut ruperea totală între oameni, între prieteni, între familii.

Continue Reading

Andreea Marin & Ștefan Bănică Jr. – despărțire cu respect

În seara aceasta, am citit următorul text pe contul de Facebook al Andreei Marin (Bănică…):

„Dragii nostri, acest mesaj este pentru cei carora le pasa cu adevarat de evolutia noastra profesionala si personala si care ne respecta intimitatea. Dupa 7 ani de casnicie, am decis de comun acord ca e mai bine pentru noi sa ne separam, cu respect pentru tot ceea ce am construit impreuna si pentru copilul nostru.

Continue Reading

Cu drag, despre Șerban Danciu

Ce îi diferențiază pe elevi? De ce unii sunt excelenți, alții de mijloc, iar alții de-a dreptul jalnici? Este posibil să răspundem repede: școala! Dar, în cele mai numeroase cazuri, rădăcinile sunt cu mult mai profunde.
Atât de frumos mi-a vorbit Șerban Danciu despre părinții lui, încât m-a fermecat! În ceea ce-l privește, am înțeles de ce este olimpic. Nu doar la biologie, ci și în viață, în general. Pentru că are temelia bună de acasă. Pentru că are mamă și tată – părinți și, în același timp, prieteni. Care știu să-l îndrume, să-i fie alături, să-i ofere libertate și să aibă încredere în el.

Continue Reading

Relevant ori ba?

Astăzi am primit, pentru a mia oară, întrebarea mirată şi decizia supremă: Ce te interesează răspunsul X? Oricum, nu e relevant! Persoana la care mă refer acum citeşte blogul – dar, o consider suficient de înţeleaptă încât să ştie că nu am nimic împotriva ei ci vreau, pur şi simplu, să lămuresc problema asta, la general. Pentru că nu e singura – dacă mai sunt 999 înainte! 🙂 – care consideră uneori că, un jurnalist nu trebuie să mai aibă completări sau nelămuriri, peste ceea ce a spus deja un intervievat. Indiferent că intervievatul este un oarecare de pe stradă, un om de PR, un reprezentant al relaţiei cu presa.

Totuși, dacă omul din fața ta e plătit ca să se ocupe de comunicarea cu jurnaliștii, nu e ok ca aceeași persoană să creadă că face legea.

Continue Reading