Binele nu ni se dă cu forța – nici degeaba

Dar eu vreau să-mi fie mai bine! De ce nu mi-e? Adesea ajungem la o astfel de întrebare debusolați, deznădăjduiți, supărați pe viață și obosiți.

Ne plângem, dar prea rar analizăm ceea ce facem pentru a ne fi mai bine. Sau ceea ce nu facem. De multe ori, numai gura e de noi. Căci, în realitate, ne e mai comod să ne facem că vrem ceva, dar să rămânem în starea pe care-o cunoaștem, așa cum o fi ea, de la care nu riscăm noi surprize ori provocări.

Ca să ne fie mai bine nu e suficient să vrem.

Continue Reading

Din înțelepciunea mării

Astăzi priveam valurile cum se sparg la mal și nu mă mai săturam. Dantelăria din spumă ștergea urme de pași, iar nisipul redevenea neted și proaspăt, sclipind în soare. Nu reușeam să-mi desprind privirea de la imaginile astea care mi se derulau înainte, ca într-un dans. Răul să îl scrii pe apă – am simțit că-mi șoptesc marea și un sfânt! Și m-am înseninat.

Continue Reading

Sunt tristă

Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.

Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!

Continue Reading