• Pentru minte,  Vorbe de duh

    Unde-i capătul unei familii?

    Mi se tot amintește, în ultima perioadă, că într-o căsnicie „Până la capăt” merg doar cei puternici. Obsesiv găsesc distribuit acest articol și altele, pe același subiect – și le frunzăresc, de fiecare dată, altfel. Punând accentul pe diferite corzi… toate sensibile și dureroase. Unde-i capătul unei familii?

    Observ că-s din ce în ce mai puțini oamenii puternici. Șoc și groază, se pare că nedescoperirea perfecțiunii îi ajută și îi motivează pe mulți să fugă.

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte

    Despre lacrimi

    Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs lacrimi în toată viaţa mea! Nici măcar o lacrimă. Şi m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.

    lacrimi de super glue
    Lacrimile. Au nevoie să iasă și ele la suprafață.

    Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.