• Hopa tropa prin oraş,  Pentru suflet

    Zile de bucurie, alături de Sfânta Parascheva

    Aveam atât de vii în minte amintirile și trăirile din anul trecut, încât priveam spre jumătatea lunii octombrie 2016 și nu puteam să cred. Anul trecut făcusem așa și așa, eram acolo, vorbeam asta, mă bucuram de asta, în punctul acesta m-am oprit și-am găsit cel mai bun unghi de pozat, am vorbit cu femeia aia și ailaltă. În 2015 eram fericită și plină de vise. Acum, doar eram – și nu știam cum.

    Cerut sau necerut, timpul trece. Și m-a adus față în față cu realitatea, cu actualitatea și cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Tradiționalele zile de muncă multă și de oboseală au fost așa cum mi le doream – dar cum, puțin credincioasă fiind, nu le mai speram.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Mărturisire

    Ziua de astăzi a fost una complet nebună. Cu fugăreală multă, cu oboseală și cu ceva stres. Și, când toate s-au încheiat, am plecat zgribulită spre pelerinii care s-au adunat, deja, în număr destul de mare, la închinat la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Teofil. Îmi era frig și somn și… aveam mai multe senzații din astea de lehamite. Însă, am vrut să vorbesc cu oamenii, ca să adun povești pe care să le transform într-un reportaj specific acestor zile.

  • Explicaţiuni,  Pentru minte

    Prietenilor li se spune „La mulţi ani!” de ziua lor

    M-am tot confruntat cu o serie de atacuri la adresa ieşenilor care-şi permit să stea şi ei la rând, în această perioadă, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Ce, nu pot merge oricand la Mitropolie? De ce iau locul oamenilor veniţi de la atâţia kilometri depărtare?

    În primul rând, ei nu iau locul nimănui. Pelerinii ştiu ce-i aşteaptă, atunci când pornesc la drum. Au ferma convingere că nu le va fi de ajuns o oră, nici măcar o zi, pentru a se apropia de raclă. Şi – greu de înţeles pentru mulţi – nici nu-şi doresc asta! Pentru că ei vin cu gândul de a-şi oferi timpul, statul în picioare şi în frig, ca pe o jertfă pentru dragostea şi ajutorul lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui.

  • Hopa tropa prin oraş

    Iaşul din preajma lui 14 octombrie

    Cică – Dulcele Târg al Ieşilor vă aşteaptă la Sărbătoarea Dulceţii! La aşa o invitaţie, cine să refuze? Nu e un târg mare. În parcarea Mănăstirii Golia s-au adunat vreo zece producători. Însă e suficient, zic eu, să-ţi lase gura apă. Dulceaţă, gem, miere, siropuri, compot, dar şi zacuscă, palincă şi murături – de toate pentru toţi!

    Dulceaţa e pe alese. Poate fi făcută din fructe – aşa cum ştim noi că-i normal – dar poate fi şi… mai altfel! Am văzut dulceaţă de dovleac cu cătină, de sfeclă roşie, de ceapă roşie, de vinete cu nucă, de morcov, de gogoşari, de praz cu chimen, de castraveţi cu ananas şi susan! Am văzut şi dulceaţă de lapte, cu arome de migdale sau de sare de mare!

  • Din online,  Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    De la sfinte moaste, la mortaciuni

    O sarbatoare precum cea a Sfintei Parascheva starneste multe discutii. Si cum ne sade noua frumos sa procedam, de obicei scoatem in evidenta mai mult ceea ce putem judeca, decat ceea ce putem invata. Vedem imbulzeala, certurile, hotiile, vedem ipocrizia politicienilor si nu numai a lor, vedem capra vecinului…
    Pe langa toate acestea, apar marile si lungile dezbateri ale unor – culmea – creaturi ale lui Dumnezeu. Numarul comentariilor (frumos spus) – urate – depaseste orice imaginatie. Se vorbeste cu multa desteptaciune despre niste prosti care stau cu miile la cozi ca sa pupe (iarta-ma, Doamne!) – mortaciuni/ cadavre/ schelete. Se terfeleste credinta si se renunta si la ultima samanta de omenie/ dragoste/ suflet. Nu trebuie ca toata lumea sa creada. Dar macar sa respecte, ar putea.
    Am evitat pana acum astfel de subiecte. Dar recunosc ca, prima data cand am citit niste postari de genul, acum cativa ani, am plans. Apoi, cand am vazut cat sunt de multe, m-am ingrozit. Ieri am rabufnit, cand am observat ca inclusiv subiecte cat de cat decente, care vorbesc despre ipocrizia unor crestini, se finalizeaza tot prin comentarii care acuza si-si bat joc, de la A la Z, de orice. Ieri am oferit si eu, pentru prima data, replica.
    Nu se pot aprofunda teme religioase – si nici nu e cazul. Dar am simtit ca trebuie sa raspund. Ieri, undeva, am postat asta:

    Sunt multe de spus de rau. Iar daca vrem sa fim si mai rai, nimic nu ne opreste. Nici macar Dumnezeu – pentru ca El ne-a oferit libertate.
    Dar merita sa fim atat de rai si sa punem totul intr-o oala? Atat de drastici incat sa-i consideram pe toti pelerinii drept niste ipocriti si nu simpli credinciosi, poate chiar oameni buni? Sa-i vedem pe toti preotii niste hiene, cand unii chiar dovedesc ca au har? Sa fim atat de inconstienti incat sa punem semnul egal intre sfinte moaste si mortaciuni? N-o sa vin cu argumente religioase, ci pur umane si logice. Noi, noi astia care scriem, la doua-trei zile dupa moarte ne umflam, pocnim, putim. Apoi ne mananca viermii. Cum putem spune, referindu-ne la sfinti, ca sarutam niste cadavre? Nu inseamna chiar nimic faptul ca in sute de ani trupurile unor oameni au ramas intacte, ca miros frumos?
    De ce toti cei ce cred sunt nebuni, iar cei care neaga si reneaga au dreptate? De ce e mai usor sa-ti bati joc de credinta altora, in loc sa incerci macar sa-l simti pe Hristos? De ce e mai usor sa-i comentezi pe cei care fac o jertfa si vin de la sute de kilometri departare pentru a se ruga, pentru a cere, pentru a multumi…?
    Cat despre ieseni, in acest context, e adevarat ca ei o au pe Sfanta Parascheva mereu. Dar nu trebuie nici ei judecati atat de aspru. Ne place sa ni se spuna “la multi ani” de ziua noastra dar, na, gandim noi – si nu intotdeauna corect – sfintei ii putem spune si mai incolo… In plus, trebuie tinut cont ca, alaturi de Cuvioasa, mai vine ‘in vizita’ si un alt sfant, care nu e ‘iesean’, poate nici macar ‘roman’. Si atunci – vorbind strict pe caz – cati vor avea ocazia sa mearga la Muntele Athos ori in Cipru, ori in alta parte, sa salute un asemenea sfant?
    Nu oblig pe nimeni sa creada. Si nu oblig pe nimeni sa vorbeasca frumos. Dar nu pot sta cu mainile in san. Pentru ca, in general, cei ce cred se limiteaza la fireasca rugaciune – “Doamne, iarta-i ca nu stiu ce zic!”. Si asta conteaza mai mult decat niste vorbe aruncate in gol. Dar tot asta face si ca aici, in virtual, balanta sa incline spre cei care cred ca daca fac comentarii care mai de care mai bombastice si sfidatoare, arata cat sunt de atei, de necredinciosi, de nebatuti de Dumnezeu (pentru ca oricum Dumnezeu nu exista, nu?!)…
    E dureros. Si trist. Iisus nu a fost rastignit doar o data. El e rastignit in fiecare zi de noi, prin fiecare cuvant, prin fiecare gest. Si nu doar pentru ca-L hulim pe El. Pentru ca nu reusim nici macar sa ne iubim pe noi insine si pe cei ai nostri. Ce sa mai spunem despre straini ori vrajmasi…