• Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Am construit un dinozaur

    Ce să zic… în dimineaţa asta, am fost foarte ocupată! Să construiesc un Styracozaur şi să mă feresc de Maria, să nu-mi distrugă opera! Glumesc (un pic) :). În realitate, a fost muncă la comun.

  • BB: Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Baba şi Moşu’ vs. Tanti şi Nenea

    Pe când avea mai puțin de 2 ani, Maria s-a uitat la o femeie care trecea pe lângă noi, a întins degetul spre ea şi a început să ţipe: Baba, baba!

    Doamna, o bunicuţă cochetă, s-a oprit şi a întrebat-o: Poftim? Eu eram verde, albă, stacojie şi voiam să dreg busuiocul: E tanti! Spune tanti! La care Maria, mai pornită: Baba! Şi tot cu degetul aţintit: Baba!!! Mi-am cerut iertare şi apoi, dacă tot nu reuşise pământul să mă înghită, am încercat să dispărem cât mai repede din zonă.

  • BB: Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Respecţi intimitatea copilului tău?

    Prin decembrie 2012, într-un exces de zel, am şters cele două albume de pe Facebook în care o prezentam lumii pe Maria-Paula. Pe copilul meu, adică. În primul album, până la un an, se adunaseră vreo 60 de poze. În al doilea, vreo 20. Pare puţin… având în vedere că unii părinţi postează lejer câte zece poze dintr-o singură zi – fără să fie vorba de vreun eveniment deosebit. Pentru mine – 80 de fotografii erau deja multe. Cu toate că însemnau doar o alegere pe sprânceană – cu minunăţia mea, în rol de personaj principal.

    De ce-am făcut asta? De ce am hotarât să dau delete? Pentru că mi-am dat seama că nu respect intimitatea copilului meu. Aveam pe atunci patru poze de profil cu mine, iar Maria avea de 20 de ori mai mult – în doar un an şi jumătate! Avem vreo 400 (4000 în 2020) de prieteni în listă – vorba vine – dintre care unii nu îmi sunt nici măcar cunoştinţe apropiate. Oare copilul meu era de acord să fie expus aşa, în văzul lumii? Poate că da. Însă… se naşte o întrebare a viitorului: cu ce tupeu îi voi cere, atunci când va creşte, să nu vorbească cu străinii, să nu ofere poze şi date personale, să-şi aleagă cu responsabilitate prietenii din offline şi din online – dacă eu îi expun viaţa continuu în public, în ochii unor oameni de care el nici n-are habar?

  • Hopa tropa prin oraş,  Pietre...,  Verde...

    Nepasarea, nesimtirea si (ne)parcurile pentru copii

    Nu stiu ce se intampla cu/ in toate parcurile special amenajate pentru copii. Dar… m-ar interesa. Si, as prefera sa ma intereseze mai putin pe mine si mai mult pe cei care le au in subordine.

    Nu este usor sa amenajezi un parc. Iti trebuie resurse, dorinta si implicare. Daca, toate astea au existat la inceput, de ce, dupa finalizarea lucrarilor se pune punct total, o palma in fund si nu mai preocupa pe nimeni ce se intampla cu investitia, cu munca si cu sacrificiul unor oameni? De ce, la final, se prezinta dosarelul – am amenajat X parcuri de joaca pentru copii – fara a-i mai pasa cuiva in ce stare mai este parcul dupa doar cateva saptamani de la deschidere si cat de ok sunt cei care ii intra pe poarta (sau direct prin gard…)?

    Voi prezenta, in continuare, situatia a trei parcuri de joaca din cartierul Alexandru cel Bun.

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Nemamelor din lumea-ntreaga

    Am prins o secventa dintr-o emisiune in care, niste doamne bine, niste vedete… povesteau despre cat de cumplita e perioada de sarcina. Vorbeau, apoi, despre nebunia de a-ti petrece mult timp alaturi de copil sau aceea de a renunta o perioada la cariera, pentru a te dedica lui.

    Ascultam si nu-mi puteam crede urechilor. Vorbeau despre progeniturile lor ca despre o afacere in plus. Semnificativa si nu prea. Bebe din burta era doar un motiv de a lua multe kilograme si de a te simti rau. Iar nasterea era startul pentru cea mai drastica dieta, antrenament, cumparaturi, job. Hei! N-ati ratacit copilul pe drum?