Joaca de-a camera ascunsă în şcoli
Profa cea mai de treabă din generală a fost, de departe, doamna de matematică. Atunci când era de glumit, când era de mers în excursii sau în tabere, se afla pe primul loc în sufletele noastre.
Profa cea mai de temut – atunci când treceam la lucruri serioase – era tot doamna de matematică. Avea un stil de predare profesionist la care îmbina, uneori, și câte o castană. Nu cred c-a scăpat careva dintre noi fără castane! Ba, eu mi-am luat și-o cretă, fix în frunte, într-o oră când, în loc să fiu atentă la tablă, mă uitam aiurea, pe pereți!Femeie, trezește-te!
S-a întâmplat doar o dată. Nu a vrut! El nu este așa! Mă iubește! Acum e supărat și obosit. Și… cred că și eu am greșit!
Am auzit cuvintele astea, de multe ori. Pentru că nu s-a renunțat la timp, s-a ajuns la alte discuții. Trebuie să-mi asum soarta. Nu mai am ce face… Copiii au nevoie de un tată!…
Bucuriile toamnei sau Halloween?
Aseară am luat un dovleac și l-am preschimbat în felinar. În preajma Halloween-ului atât de divinizat în desenele animate, cărți, filme și știri, noi am încercat altceva. Să profităm de bucuriile toamnei. Să revenim în copilăria lui George care a transformat, la viața lui, mulți dovleci în prieteni. Să nu o scoatem pe Maria din lumea ei, dar să i-o arătăm un pic mai frumoasă.
Credinţă şi fotbal
Ieri, aproape de ora 21.00, m-am rugat. Apoi, am aprins candela. Deşi, în mintea mea erau gânduri… amestecate – în care îmi doream ungurii bătuţi la fund şi scoşi de urechi afară din ţară – am zis doar atât: Facă-se voia Ta!
Cu scaun auto la cap
Încă de dinainte de nașterea unui copil, începem să cumpărăm tot felul de lucrușoare. Unele sunt simpatice, altele sunt utile. De unele știm că nu le vom folosi în veci, la altele riscăm, doar pentru că ne plac. Per total, cheltuim grămezi de bani – fără prea mult cap. Copiii nu au timp să poarte toate hainele – și, dacă le poartă o dată, tot ca noi sunt predate următorului puști. Copiii nu au timp să se joace cu toate jucăriile și nici nu le mai apreciază prea tare – când atât de multe, din senin, li se cuvin. Și, lista poate continua.
În acest context, nu înțeleg cum de unii părinți omit să ofere copiilor tocmai lucrurile absolut vitale. Vorbesc despre lucruri, nu despre sentimente… că, altfel, aș trece deja la un alt tip de discuție… Cum ziceam – prostioarele se cumpără pe bandă rulantă și, atunci când de anumite obiecte este neapărat nevoie, îndrăznim să mai stăm pe gânduri.Cu drag, despre Șerban Danciu
Ce îi diferențiază pe elevi? De ce unii sunt excelenți, alții de mijloc, iar alții de-a dreptul jalnici? Este posibil să răspundem repede: școala! Dar, în cele mai numeroase cazuri, rădăcinile sunt cu mult mai profunde.
Atât de frumos mi-a vorbit Șerban Danciu despre părinții lui, încât m-a fermecat! În ceea ce-l privește, am înțeles de ce este olimpic. Nu doar la biologie, ci și în viață, în general. Pentru că are temelia bună de acasă. Pentru că are mamă și tată – părinți și, în același timp, prieteni. Care știu să-l îndrume, să-i fie alături, să-i ofere libertate și să aibă încredere în el.
Unde-s PĂRINŢII?
Prietena mea dragă, Andreea, a trecut de la Praga prin România şi a ajuns la Bruxelles. Studiază de mama focului şi, în timpul liber, mai împarte cu noi din experienţele ei. Ieri, a ieşit să se relaxeze puţin, în părculeţul din apropierea casei. Auzise că se organizează o vânătoare de ouă şi era curioasă – voia să-i vadă pe micuţi în acţiune.
S-a întors dezamăgită. Nu de competiţie, în sine, ci de un alt aspect care, se pare, distruge lumea de la un capăt la altul.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase