Ora de religie. Greul de acum începe

E doar o fărâmă de luptă câștigată. Iar lupta nu e cu alții, ci cu noi înșine. Suntem creștini și, io’te șoc!, mulți recunoaștem asta. Suntem binecuvântați să fim creștini – dar, nu trebuie să ne mulțumim cu vechea ori cu proaspăta descoperire. Binecuvântarea nu vine din prea multe merite, ci din prea multă Iubire.

A ne culca acum pe lauri înseamnă a ne mulțumi cu o fărâmă de luptă câștigată și cu un întreg război pierdut. Căci, greul de abia acum începe. S-a câștigat o șansă. Revenind în vechea stare, aia de amorțire și de lâncezeală, de lipsă de comunicare și de implicare, de binecuvântare prost înțeleasă, nu vom face decât să ne autodistrugem.

Continue Reading

Traseul unei ciudate bisericoase

Am avut o copilărie alături de părinți care au știut să-mi fie PĂRINȚI și, deopotrivă, PRIETENI. Am avut mereu icoane în casă, am știut să-mi fac o cruce și să mai trec pe la biserică, să aprind o lumânare. Am învățat să-mi pomenesc bunicii și alte rude dragi. Cam atât. O fi mult, o fi puțin?

De botezat, am fost botezată acasă. De un părinte mai… amețit. De aceea, de multe ori, singura explicație pentru firea și nebunelile mele se reduce la motivul: las-o, că-i smuncită din botez!

Copilăria mea, alături de părinți crescuți în perioada comunistă, tineri forțați, în repetate rânduri, să ocolească biserica, înseamnă, probabil idealul pentru alții – din ziua de astăzi.

Continue Reading