Ce-s fericirile închipuite?

În ultima perioadă, vorbesc tot mai des despre oamenii ce afișează pe Facebook o fericire peste limite. Nu-i bai – fiecăruia îi este permis să se prezinte așa cum își dorește. Și, totuși, se nasc aici cel puțin două probleme.

Oamenii care se machiază cu fericire ajung seara să se demachieze. Oricât ai vrea să te afișezi altfel în fața lumii, când rămâi tu cu tine cad toate măștile. Mi se pare greu să joci la dublu. Să fii cineva în lume și să nu te iubești – căci tu nu ești așa… Să fii tu însuți în intimitatea ta și să nu te suporți – căci nu-ți oferi timp să te cunoști, să te tratezi, să te bandajezi, să te vindeci, să te placi, să te accepți, să te simți bine în pielea ta. Stresat de ce-o spune lumea, ajungi în stadiul în care nu mai ai ce spune despre tine… La ce-ți folosește o fericire închipuită, atunci când ai uitat ce gust are fericirea?… La ce-ți folosește o fericire închipuită, de vreme ce nu ți-o închipui pentru a o chema în viața ta, ci doar pentru a o folosi de… decor?

La celălalt capăt sunt oamenii care observă fericirile închipuite și tânjesc după ele. Sunt oamenii ca nu înțeleg să facă distincția între o viață completă și trăită cu bune și rele, și-o viață prezentată la paravan – din care ne permitem să promovăm doar zâmbilici și pufoșenii.

Continue Reading

Un cuvânt bun de la un om al străzii

L-am văzut și lucid, și amețit, și dormind, și treaz, și curat, și mai pătat. L-am observat de fiecare dată și l-am caracterizat… cuminte. Stă în dreptul unui automat de plată a parcării și vede mult mărunțiș, vede și portofele pline… Observă el, mai mult decât este observat. Nu cere, nu abordează pe nimeni, dar se lasă abordat. Și ajută, atunci când cineva care nu se pricepe îl roagă să-i explice modul în care funcționează aparatul.

De câteva zile, conduc cu el în minte. A fost prima dată când m-am oprit să-i dau ceva. M-a văzut că rămân în dreptul lui, că umblu în geantă… și abia atunci a început să vorbească:

Continue Reading

Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul

Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt.

De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător –

Continue Reading

Șapte lucruri pe care le spune lumea fix atunci când ar trebui să tacă

Când ai de gând să te căsătorești și tu, ca tot omu’? Aceasta e principala întrebare a vieții oricărui tânăr și pornește de pe la 20 și ceva de ani. Poate continua până la adânci bătrâneți, dacă omu’ chiar îndrăznește să nu-și găsească perechea potrivită de pantofi. Mai mult decât nefericită, întrebarea e sfredelitoare – mai ales pentru sufletele unor oameni care chiar și-ar dori o familie, copii, o viață alături de cineva.

Dar faceți și voi copii! Sunt pro viață total și mi-s dragi copiii de mor! Dar gândește-te bine la ce și la cât știi din viața celor ce nu fac copii.

Continue Reading