Flori de Toamnă la Grădina Botanică

Florile sunt minunate. Oamenii pot face minuni. Când oameni minunaţi lucrează cu florile – nu poate ieşi decât artă!
În acest week-end s-a redeschis, la Grădina Botanică, expoziţia Flori de Toamnă. Ca un scurt rezumat: sunt 139 de soiuri de tufănele şi 152 de soiuri de crizanteme. Peste 40 de soiuri de ardei decorativi, două soiuri şi 17 hibrizi de varză decorativă, peste 100 de soiuri şi hibrizi de dovleci decorativi, dar şi fructe şi seminţe. La toate acestea se adaugă zona cu forme topiare. Nu explic acum ce înseamnă asta, ci las surpriza pe mai încolo! Merită să dai în jos, de cursor!
Aşadar, sunteţi aşteptaţi în seră! Pun pariu că nu vei şti care floare-i mai frumoasă!

Continue Reading

Săriţi gardul spre nesimţire

Cine mă cunoaşte, ştie că sunt împotriva lanţurilor şi a gardurilor şi a orice înseamnă, într-un fel sau altul, privare de libertate. Totuşi, ieri aş fi fost în stare să votez şi pentru sârmă ghimpată! Cam atât de tare m-am enervat, în preajma unui loc care ar fi trebuit să-mi producă doar zâmbet.

În Parcul Copou a fost amenajat un spaţiu de poveste, cu iepuraşi, coşuri şi ouă, cu floricele, ciupercuţe şi multă culoare. Un spaţiu destul de fragil, de care ar fi trebuit să ne bucurăm privindu-l şi, mai puţin zdruncinându-l din toate încheieturile.

Continue Reading

Revoltă înăbuşită în zăpadă

Ultima ninsoare zdravănă a fost pe 14 februarie – atunci când George a rămas înzăpezit în apropierea parcării. El şi încă vreo 20 de maşini, care nu mai puteau nici înainta, nici da cu spatele, nici nimic… De atunci, a trecut aproape o săpămână. Timp în care, nici pe străzile mari nu s-a făcut prea multă treabă. Faza e că-i inadmisibil ca străduţele mici şi intens circulate, dintre blocuri, dar şi mai de la vedere, să privească invidios spre mizeria centrală. Şi să-şi dorească şi ele, măcar atât!

Continue Reading

Nepăsarea – de la particular la general

Zilele astea, Iaşul e un oraş… fără stăpân. Circulând pe toate străzile şi străduţele, ţi se pare că unii dintre cei care ar fi trebuit să-şi facă datoria s-au ascuns… sub zăpadă! Şi-aş vrea să-i critic, să-i tot critic… şi uneori ma opresc. Pentru că-mi dau seama că e în zadar. Nu are de ce să-i doară sufletul. Nu e oraşul lor. Doar scaunul e al lor. O perioadă.

Mă opresc din criticat, nu pentru că i-aş înţelege, ci pentru că mă apasă o nedumerire şi mai mare. Cam cât o maşină plină de zăpadă, uitată de un om în parcare. Îi înţeleg şi-i felicit pe cei care, ştiindu-se copii în ale condusului, au renunţat la şoferie în această perioadă. Sincer, numai de ei nu mai era nevoie să patineze pe patru roţi! Totuşi, nu pot să accept atâta dezinteres!

Continue Reading