Mi-am dus vulcanul în service :)

Fotografie Anda Elena Pintilie - stare de liniște - foto: Paul Pădurariu

În viața mea trecută am fost o fire vulcanică. Am depășit cu brio cele mai grele momente și-am răbufnit în cele mai stupide, mai lipsite de importanță, mai fără de sens… Răbufnirile mele erau, în general, scurte. Câteva minute și niște vorbe și apoi, „eliberată”, soarele reapărea pe cer. Nu făceam asta decât cu oamenii dragi, față de care-mi „permiteam”. Că ei mă iubesc, că ei mă acceptă, că ei mă iartă… că eu sunt a lor și că mă cunosc de acum destul de bine cât să știe că negreața din cerul gurii nu-i decât de suprafață… Că am suflet bun și iubire multă de oferit și că, la rândul meu, și eu le știu și le suport pe ale lor. C-așa-i în viață.

Eram… mai nervoasă. O scuză bună. Până când am descoperit eu că nervozitatea e un termen modern, care ascunde mânia. Iar mânia-i un păcat. Am aflat asta cu puțin timp înainte de o prăbușire. O prăbușire inevitabilă, care putea fi evitată – ca să zic așa. În prăbușirea asta, însă, am început să lucrez intens la mine, cu mine – pentru mine și, implicit, pentru cei dragi ai mei.

Continue Reading

Supărare românească

Acum câteva zile, eram în maxi-taxi. La un moment-dat, şoferul n-a mai putut înainta din cauza unui taximetrist, care oprise să lase un client  în mijlocul drumului. Dar, claxonează-l, domn’le!, a sărit o tăntică, nerbdătoare. Şoferul nostru a dat din mână a lehamite şi a exclamat: Şi, ce pretenţii să am de la el? E român!

Continue Reading

Revoltă în lumea legumelor

Sunt o persoană comunicativă. Uneori, exagerat de comunicativă. Vorbesc mult. Mult şi bine… dar nici formula mult şi prost nu mă ocoleşte… Sunt directă. Nu ştiu s-o iau pe la Ploieşti, ca să ajung la problema care mă frământă. Nu bat șaua, să priceapă calul. Nici nu cred că este nevoie.

Cu mine, lumea este (sau ar trebui să fie) destul de relaxată. Pentru că, ceea ce zic – exact aceea vreau să spun.

De exemplu, dacă tu începi o cură de slăbire cu varză, pleci la piaţă şi te întorci cu un sac de cartofi, eu te întreb: De ce-ai luat cartofi? Adică, fix – la ce-ţi trebuie cartofi, nu ziceai că vei mânca varză?! Dacă tu prin asta înţelegi că eu te cert şi-ţi cer socoteala pentru banii pe care i-ai cheltuit, că nu-ţi respect deciziile, că te fac grasă ori, mai ştiu eu ce, e problema ta!

Mă enervează la culme să-mi fie interpretate vorbele, chiar dacă ele nu lasă motiv de interpretare. Şi mă disperă jignirile care apar după… că doar nu s-o lăsa persoana (aparent jignită) mai prejos. Şi-s înjurată la genul – păi, da, dar tu mănânci morcovi!

Continue Reading