Când nu e tocmai ce-ai visat – realitatea ar putea să întreacă așteptările

Am trecut prin multe belele în viață. Ok, nu chiar atât de multe… Chiar și așa, însă, aș putea găsi infinite motive de nemulțumire. Căci nu-i greu să fii nemulțumit – greu e să fii recunoscător! Și, chiar așa, pentru ce-ai fi recunoscător când îți iei șuturi de la oamenii pe care ți i-ai lipit de suflet? Pentru ce-ai fi recunoscător când ești trădat, când tu muncești și alții culeg roadele, când tu faci bine și ești răsplătit cu rău, când tu iubești și ți se răspunde cu ură, când tu crezi că meriți mai mult – și descoperi nu numai că n-ai nimic de luat… ci mai trebuie să dai și dobândă?!

Continue Reading

Ciorba de luni – care-i legătura dintre un castron plin și prima zi a săptămânii

Uneori, în fața castronului cu ciorbă, Maria exclamă: Of, dar atât de muuult! Nu-i puțin, într-adevăr. Dar nu-i mai mult decât ieri sau decât alaltăieri, ori decât va fi mâine. Așa că nu i se taie din porție, nici nu abandonează lupta înainte de a vedea fundul castronului. Știe că n-are aceleași obligațiuni la ronțăieli, știe că o ciorbă-i porție de sănătate, știe că multul devine din ce în ce mai puțin, cu fiecare lingură pe care o duce la gură. Căci… și un elefant, dacă vrei să mănânci, tot așa îl mănânci:

Continue Reading

Un bonus pentru constatarea „e prea târziu”

Cândva, pe vremea asta, mai ceream un an. Recunosc, pare o aroganță să ceri un an cuiva, atunci când nu știi dacă mai ai la dispoziție măcar o secundă. E prea târziu, mi s-a răspuns. Și mi s-au mai oferit niște zile. E prea târziu… Și-am tot încercat să descifrez vorbele astea în fel și chip. În favoarea și în defavoarea mea, în binele meu și în ciuda mea…

Recent, am auzit din nou vorba aceasta. Completată.

Continue Reading

La fiecare pas, un nou început. Și, totuși, câte începuturi trăim?

Că-i azi, că-i luni, că-i prima zi de mai, că-i un nou serviciu, o nouă relație, o nouă cădere, o nouă ridicare, o nouă lecție învățată sau un nou șut în fund – mereu o luăm de la capăt. La fel sau… altfel. Mai cu foc sau mai cu sictir, mai cu optimism sau mai încrâncenați, mai dornici de a fi fericiți sau mai inconștienți.

În fiecare pas e un nou început. În fiecare sfârșit e un nou început – la fel cum și în fiecare continuare ne lovim de același nou început. Ni-l dorim mereu a fi unul cu bine. Dar câți și câte facem pentru acest bine? Cât reușim să avansăm de la stadiul de dorință la… împlinire? Câți ne bazăm pe „ghinion” și, mai apoi, pe „norocul” de a primi șansa unui nou luat de la capăt – punând motiv că… mai avem timp? Câți reușim să trăim în prezent, să fim părtași, actori principali în rolul noului început – și câți ne pierdem în trecut sau ne avântăm cu prea mare elan în viitor, uitând de magicii

Continue Reading

Din teoria lui „n-ai putea” se evadează prin practică

N-ai putea. N-ai putea să te descoperi singur într-un pat mare, mare și gol.

N-ai putea. N-ai putea să mai scoți capul în lume, știind că lumea îți cunoaște micimea și durerea din patul mare, mare și gol.

N-ai putea. N-ai putea să pleci singur la un drum lung, lung și greu.

N-ai putea. N-ai putea să fii fericit la destinație, știind că și întoarcerea va fi tot pe cont propriu, într-un drum lung, lung și greu.

Nimic n-ai putea să faci. Până când teoria se transformă în practică și te găsești în fața faptului împlinit.

Continue Reading