• Bucurii,  Pentru suflet

    Ziua Sfântului Ioan Rusul – o zi în care n-am fost uitată!

    Anul trecut, pe 24 mai, eram la București, la operația de strabism. Flancată de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena și de ziua Sfântului Ioan Rusul, cu ajutor concret cerut și arătat al Sfintei Parascheva – după cum v-am povestit deja – mi-am luat inima în dinți și m-am lăsat pe mâna unor medici mai mult decât profesioniști. Totul urma să fie bine!

    Înainte de operație, vorbeam cu Andreea despre Sfântul Ioan Rusul. Despre ziua lui. 27 mai, cum aveam să uit?! Tocmai Andreea îmi făcuse cunoștință cu el și, prin intermediul lui, la final de 2010, am trăit o „vindecare la minut” pe pielea mea!

    27 mai, cum aveam să uit?!

    După anestezie generală, operație, control post-operator și-o față de parcă fusesem bătută, pe 26 mai, seara, aveam să mă urc în microbuz și să revin la Iași. Pe drum s-a făcut „mâine”. Dar eu eram încă, în mintea mea, pe 26 mai.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Cu mască și nas de Rudolf. Micile-mari minuni din vreme de pandemie

    De ceva timp, am început să lăcrimez mai des. Simt miros înțepător – dezinfectanți din magazine ori de la spălătura străzilor, dar și mirosuri mai naturale… – și, hop!, încep să bocesc pe sub mască. O plăcere! Scot șervețele, șterg mâini, scot alte șervețele, șterg ochii… se rezolvă. Că nu-s prea mofturoasă de felul meu.

    Zilele trecute, însă, după o tură din asta de plâns, când am dat masca jos aveam nasul roșu ca al lui Rudolf. Ups! M-am cam speriat! Mă ustura, interior, exterior, iar partea estetică – total inestetică! –  era cea mai nesemnificativă. Va fi jale dacă încep să dezvolt vreo alergie, mi-am zis…

    A trecut momentul. Dar au venit noi zile. Cinci minute de purtat mască – rezultat roșu și dureros. Roșul trecea, nasul în continuare se… simțea.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Trei daruri pe care le-am primit astăzi. Și-un cer

    cerul de pe 21 mai

    La predica de astăzi ni s-a vorbit despre cât de importante sunt dragostea și ascultarea de părinți! Deși om în toată firea și împărat mare, Sfântul Constantin a avut în mama sa, Elena, un bun consilier. Un sfătuitor! Un om pe care l-a respectat, pe care l-a iubit, de înțelepciunea căruia a ținut cont! Sfânta Elena este cea care i-a povestit despre creștini, cea care a pornit pe urmele Crucii Mântuitorului, cea datorită căreia creștinii au putut să iasă din catacombe și să se bucure de libertatea mărturisirii credinței, cea care a contribuit activ la zidirea de biserici! La finalul vieții, Împăratul Constantin a devenit el însuși creștin alături de mama lui – întocmai cu Apostolii!

    Oare mamele de azi mai pot naște sfinți?…

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Pietre...

    Despre Cruce în vreme de Coronavirus

    Avem o cruce de dus. Cu responsabilitate, cu iubire, cu demnitate, cu credință.

    Avem o cruce de dus. Cu asumare. În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh!

    Avem de căzut la picioarele Crucii. Și de plâns. De rugat. De cerut iertare. Pentru toate greșelile făcute cu voie și pentru toate cele fără de voie, pentru toate cele cu știință și pentru toate cele fără de știință săvârșite. Pentru cele cu gândul, cu lucrul, cu cuvântul, cu fapta… cu prea puțina responsabilitate, cu prea puțina iubire, cu prea puțina demnitate, cu prea puțina credință…

    Dacă vrem sănătate – și conștientizăm că avem nevoie de sănătate trupească, dar și sufletească și de aia… cu capu’ – nu mai e vreme de indiferență! Nu mai e vreme de amânare!