Cu sau fără mofturi la masă?

Pe cât îmi stă în putință, mă străduiesc să nu-i judec pe alți părinți, în legătură cu felul în care își hrănesc copiii. Cum îi cresc, ce și câte le oferă de mâncare e problema lor, câtă vreme pruncuții sunt fericiți și sănătoși. Totuși, mă irit destul de tare atunci când brave mame se dau drept exemplu și îmi povestesc cu o oarecare mândrie despre mofturile la mâncare ale copiilor. Că aia nu mănâncă, nici aia, nici cealaltă, că lasă toate castroanele neterminate, că știu cei mici să-și impună punctele de vedere – și că ele le respectă aceste drepturi „fundamentale” făcând, în același timp, tot felul de compromisuri culinare, doar ca să le știe burta pusă la cale.

Și, ok, nu judec… Dar nu pot să nu mă întreb: tu, mamă, unde erai în ecuația asta, când copilul se afla în burtă? Excluzând etapele de rău, aveai posibilitatea de a mânca variat și cât de cât sănătos, să educi niște gusturi alimentare încă de pe atunci. Apoi, dacă ai avut șansa și bucuria de a alăpta, ce mâncai în acea vreme? Și după, unde erai în timpul diversificării?

Continue Reading

M-am reîndrăgostit la Bistro Copou

Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată prieteniei, blogosferei, copiilor și… clătitelor! Gabriela Elena ne-a invitat cu mic, cu mare la degustare de bunătăți. Și n-am refuzat. Îmi propusesem de mult timp să ajung la Bistro Copou dar, de fiecare dată, intervenea ceva. Acum, însă, s-au aliniat clătitele în farfurie și ne-au îmbiat să punem mâna pe furculiță și pe cuțit!

bloggeri si clatite - Bistro Copou

În copilărie, am fost o mare amatoare de clătite. Clătite clasice, cu dulceață, făcute în bucătăria și în dragostea mamei. Între timp, am ajuns să prefer doar foaia de clătită, fără niciun fel de umplutură. Dar sâmbătă… sâmbătă… trebuie să recunosc:

Continue Reading

Ciorba de luni – care-i legătura dintre un castron plin și prima zi a săptămânii

Uneori, în fața castronului cu ciorbă, Maria exclamă: Of, dar atât de muuult! Nu-i puțin, într-adevăr. Dar nu-i mai mult decât ieri sau decât alaltăieri, ori decât va fi mâine. Așa că nu i se taie din porție, nici nu abandonează lupta înainte de a vedea fundul castronului. Știe că n-are aceleași obligațiuni la ronțăieli, știe că o ciorbă-i porție de sănătate, știe că multul devine din ce în ce mai puțin, cu fiecare lingură pe care o duce la gură. Căci… și un elefant, dacă vrei să mănânci, tot așa îl mănânci:

Continue Reading

Serviți o lecție despre servitul mesei

Servim micul dejun la ora 7.00, apoi servim prânzul la ora 13.00 și servim cina pe la 19.00. Dacă mai apucăm, mai servim și două gustări.

Asta cu servitul mesei încep s-o aud din ce în ce mai des la oameni care nu-s ospătari, nici chelneri, dar care… servesc la greu!

Nu, dom’le… de fapt… ei mănâncă! Iau masa. Dar li se pare mult mai interesant să exprime altfel.

Continue Reading

Amintiri dintr-o felie de pâine cu unt

Vai di capu’ tău! O să scoată ăștia untu’ din tine! Tot timpul mi-a plăcut amenințarea aceasta – spusă uneori cu seriozitate, în alte dăți cu satisfacție, de fiecare dată cu accent și cu apăsare pe untu’!

Eu sunt, de felul meu, o persoană care vede tot ceea ce se discută. Așa că, oricât de speriată ar fi trebuit să mă simt sau să mă arăt, niciodată n-am putut să fac pe plac cuiva! Căci mereu, la auzul acestor cuvinte, am izbucnit în râs,

Continue Reading

Anda, fan FoodPanda!

Recunosc! Nu sunt cea mai mare gospodină din lume! Nu prea mă fericește gătitul, iar dacă ar fi să gătesc doar pentru mine… probabil că aș muri de foame.
Recunosc! Cel mai mult îmi place să mănânc mâncarea altora! 🙂 A mamei, în primul rând. Apoi, nu mă dau în lături nici de la gustările din oraș. Covrigul a rămas, încă, la mare putere. Totuși, sunt zile întregi pe care le petrec mai mult pe drum și la serviciu, decât acasă, iar organismul începe să-și ceară drepturile. Mâncare gătită!

Continue Reading