• Bucurii,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Stăm acasă, dar nu uităm Vestea cea Bună!

    În tot răul prin care trecem, Vestea cea Bună este cu atât mai importantă, mai mare, mai bucuroasă! E timpul să aflăm sau să ne amintim că… avem Mântuitor!

    Veste Bună de primăvară

    Ce mi se pare fascinant e că, la fel cum noi toți am primit libertatea de a alege – să credem, să nu credem, să stăm cu fața la Dumnezeu sau să Îi întoarcem spatele, să ajutăm aproapele sau să-l neglijăm – și Maica Domnului a avut libertatea de a-L primi sau nu pe Prunc în pântece!

    O, cum sună, în acest context, răspunsul ei: „Fie mie după cuvântul Tău!”. O, cum ar suna să avem și noi conștiință și credință și să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu! Să ne rugăm ca viața noastră, ca fiecare respirație a noastră să fie trăite în voia, în calea și în iubirea lui Dumnezeu!…

    De nimeni nu ne-am teme, dacă am cunoaște teama cea bună!

  • Pietre...,  Vorbe de duh

    Notre-Dame înseamnă mai mult decât Notre Drame

    Notre-Dame nu este Notre Drame.

    Notre Drame e că am uitat demult ce înseamnă Notre-Dame.

    Notre Drame e că ne-am învățat că Notre-Dame reprezintă doar niște ziduri pe lângă care dă bine să te pozezi. Notre Drame e că ne gândim la Notre-Dame doar ca la un obiectiv turistic, un punct istoric de interes, un muzeu vechi și fain – omițând a traduce sufletește Notre-Dame.

    Notre-Dame inseamna mai mult decat Notre Drame

    Notre-Dame este Doamna noastră, Mama noastră, Maica Mântuitorului nostru. Notre-Dame este, mai presus de toate, o biserică închinată Maicii Domnului,

  • Ale tinereţii valuri,  Bucurii,  Pentru suflet

    Maica Domnului și-un ajutor. Necerut. Nemeritat. Primit.

    Vineri dimineață m-am trezit cu niște senzații ciudate prin corp. Nu le-aș spune musai dureri – deși mă simțeam de parcă aveam mațele înnodate. Maica Domnului… eram în așa condiție, încât cu greu am reușit să mă aplec ca să-mi leg șireturile.

    Cum nu am probleme de felul meu și cum mi-e și gradul de suportabilitate mai ridicat, n-am făcut mare caz. Urma, probabil, să-mi treacă. Așa mi-am zis. Numai că statul în scaun de la birou și timpul n-au alinat, ci au accentuat.

    Așa, îndoită, m-am dus după-amiază la Denia Acatistului Bunei Vestiri, slujbă specială care se face în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Paștilor. M-am dus pentru că îmi doream să particip și pentru că evitam să bag în seamă aparentul necaz. Repet, nu era cine știe ce durere, dar recunosc că începuse să mă sâcâie. Apoi, îmi ziceam eu, oricum urma să stau în picioare – precum pe vremuri cei ce au dat naștere acestei sărbători, într-un moment în care au mulțumit Maicii Domnului pentru minunea ce i-a salvat de la pieire. Era ok, deci, în picioare – căci în genunchi dacă aș fi stat puneam iar presiune pe mațe, coaste și burtă, per total.

    Maica Domnului - icoană

    Ca să mă îmbărbătez și mai și, în nebunia mea, când am ajuns la biserică, mi-am zis

  • Maica Domnului
    Bucurii,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Ziua Mamei noastre

    Noul an bisericesc debutează cu sărbătorirea unui eveniment deosebit – naşterea Maicii Domnului. Ziua de astăzi marchează începutul mântuirii noastre.

    Maica Domnului este mama lui Hristos şi mamă a întregului neam creştinesc. Mamă a mea, Mamă a maicii mele, Mamă a copilului meu!

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Ce înseamnă o veste bună?

    O veste bună e, poate, atunci când afli că…

    * ai reușit la un examen

    * ai câștigat la loto

    * analizele tale au ieșit în regulă

    * ți-a crescut salariul

    * a scăzut prețul la benzină

    * vecinului tău i-a murit capra…

    Sunt multe variante de vești bune, foarte bune și mai puțin bune – în funcție de cum le percepem și de cum le tratăm.