Șapte spuneri care-mi plac de la Sfântul Antonie cel Mare
Pe 17 ianuarie este prăznuit Sfântul Antonie cel Mare – cunoscut, alături de Sfântul Pahomie cel Mare, ca fiind începătorul vieţii monahale. Au rămas de la Cuviosul Antonie multe învățăminte, atât pentru călugări, cât și pentru oamenii din lumea cea mare. Dintre acestea, șapte am ales să notez. Sunt de citit/ recitit măcar o dată pe an – dar sigur nu strică nici o dată pe zi, până ce ne vor intra la cap și la suflet.
* Începutul și sfârșitul mântuirii este dragostea.
* Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: Smerenia!
* Numai dacă am fost încercaţi de supărări simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit. De asemenea, nu doarme cu plăcere cel ce n-a privegheat îndelung şi nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întristat. Tot aşa, nu ne vom bucura de bunurile veşnice dacă nu vom dispreţui pe cele vremelnice.
Sfântul Antonie cel Mare vorbește simplu, clar, la obiect. Noi înțelegem?…
* Nu-ți descoperi gândurile tuturor, ci numai acelora care îți pot tămădui sufletul.
* Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare. Căci ești dator să ţii trupul în viață, însă fără niciun gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie și cu poftă. E păcat însă a nu asculta liniștit, ci cu mânie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulțumire și rugăciune, dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucidere și răpire. Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește, când din sloboda alegere lucrează cele rele, în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu.
* De la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greșim.
* Vine timpul ca oamenii să-și piardă mințile. Și, când vor vedea pe cineva care nu și-a pierdut mințile, se vor ridica împotriva lui, zicând: Tu ești nebun!, pentru că nu este și el asemenea lor.
Cum am primit una peste nasul în vânt
În seara asta, în drum spre casă m-am amuzat un pic de un tip. Se oprise la trecerea de pietoni, lângă mine – și avea tot capul, privirea și, implicit, nasul pe sus. Dar nu a aroganță, ci așa erau el și starea lui de moment. Și da, chiar era comic cu nasul în vânt!
Fără să mă gândesc prea mult, am început să-mi analizez poziția propriului nas. Una deloc în jos, dar nici foarte în sus – cam pe-acolo cât să pot privi oamenii în ochi. Mda… ce să zic… părea că sunt ceva mai în regulă decât colegul meu de așteptare la roșu – deși n-avea niciun sens să mă compar cu el.
N-au trecut cinci minute de mers în continuare pe drum și m-am intersectat cu un alt tip care, de când a ajuns în dreptul meu și mult după ce-a trecut de mine, a urlat continuu:
– Ce-i cu tine? Ce mergi așa, cu nasul în vânt?! Cine te crezi? Cine-ai fi tu?
Am căscat ochii mari, maaari și-am început să râd cu tot sufletul! Dacă îmi spunea omul ăla cât sunt de simpatică, tot nu n-aș fi fost atât de încântată! 🙂
În seara asta am simțit în timp real care e puterea unui gând un pic răutăcios și a comparațiilor fără sens. În alt context, omul care s-a luat de mine m-ar fi tulburat. Astăzi, el doar m-a smerit. Săracul, dacă ar ști el ce bine mi-a făcut, cu siguranță că în noaptea asta s-ar culca un pic mai liniștit!
În seara asta am primit o lecție interesantă. Iar nasul, slavă Domnului, e tot acolo, la locul lui! 🙂
Inferioritate și superioritate – născuți din comparație
Uite, ceilalți copii sunt cuminți – tu de ce nu poți sta locului?! Colegii tăi au luat „excelent”, tu de ce ai luat NUMAI „minus foarte bine”?!
Comparațiile astea numite generic… „educație”… ajung să-i pună pe cei mici în niște competiții imaginare și extrem de periculoase pentru dezvoltarea lor și pentru felul în care învață să-i privească pe cei din jur. O reușită personală și o bucurie de suflet se transformă, apoi, într-un motiv de mândrie prin comparație. În aroganță, în superioritate, în judecare a aproapelui.
Credem că suntem mai buni sau că putem crește copii mai buni decât
Dacă și cu parcă în așteptarea unui prim pas bun
Dacă ne-am canaliza glumele proaste și ura spre un bine… dacă în locul fiecărui gest care nu ne face cinste am oferi un leu unui om aflat în nevoie… dacă în locul unei încleștări din dinți sau din pumni am alege un gând de drag… am fi în stare să cucerim lumea!
Preferăm, însă, o zbatere surdă și oarbă – deloc mută! – în mocirlă.
A fi sau a nu fi (fericit). Capcana din online
Pentru că n-am avut timp, dar nici chef – am lipsit câteva săptămâni din online. O mână de oameni m-au întrebat dacă-s bine. Pentru cei mai mulți, n-am mai existat deloc.
De curând, am revenit. Pentru că mi-au revenit timpul și cheful de online. Am revenit zâmbind. Eram împăcată cu cei puțini, cărora le-a păsat o secundă de mine. Eram și mai împăcată cu trecerea mea în uitare.
Lipsa din online nu a fost un „experiment social”. Nu a fost un pas planificat, în care ar fi trebuit să „calculez” ceva. Dar n-am putut să nu conștientizez
Cui ne lăsăm pătrățica, în timp ce-i judecăm pe alții?
Se întâmplă adesea să-i judecăm pe unii. Și pe alții. Că-s așa și pe dincolo, că fac aia și ailaltă, că… Dumnezeule, nu știm cum de-i mai rabdă pământul. Toate motivele pe care le avem sunt justificate. Oamenii și pătrățica lor nu-s și n-o să fie vreodată perfecți așa că, dacă ne punem pe căutat minusuri, avem toate șansele să le și găsim.
Întrebarea care se naște este: merită efortul de a purta altora de grijă? La modul ăsta? Merită să ne minunăm de soarta lor, să-i comentăm, să le analizăm toți pașii, să ne comparăm și să-i vedem, eventual, la degetul nostru mic? Să râdem de paiele care le injectează ochii? Poate că merită…
Pentru cine are urechi de auzit și ierarhi de pomenit!
Dumnezeu să vă binecuvânteze, binecredincioși creștini! Dumnezeu să-l binecuvânteze pe păstorul vostru, Înaltpreasfințitul Teofan! Păstrați credința, rămâneți în credință, rămâneți alături de Biserică și de păstorii voștri și ai noștri. Astăzi, mai ales sub influența gândirii lumii acesteia, mulți văd tot felul de prihane în noi, în slujitorii Bisericii, și nu întotdeauna greșesc văzându-le. Dar cum am mai făcut-o cândva aici, în România, o fac și acum: vă îndemn și vă rog, purtați-i în rugăciunile voastre pe mai-marii voștri în Duh, pe păstorii voștri, pe arhiereii voștri,
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
