• Ale tinereţii valuri,  Publicitare,  Şcoala părinţilor

    Jucăriile magnetice – constructori de vise și de copilărie

    Îmi amintesc de magneții mici și negricioși, fără o formă neapărat definită și mă apucă nostalgia! Pe vremea mea… jucăriile magnetice erau bucățelele acelea minunate aveau puterea de a mă ține zeci de minute în mrejele lor! Le analizam cum se atrag și cum se resping, cum se urmăresc cu patimă când o foaie stă între ele, cum se lipesc de clanța ușii, cum au puterea de a strânge de pe un birou toate boldurile și agrafele. Țineam magneții într-un loc doar al lor și Doamne ferește dacă rătăceam unul – nu aveam liniște până când nu-l găseam.

    Când am mai crescut, bucuria magneților a început să dea culoare frigiderului. Ca-n orice casă, de altfel! Și-așa ne-am pornit a vorbi generic despre magneți fără să-i mai vedem, admirând și alegând doar în funcție de micul ornament lipit deasupra lor.

    Dar magnetul și-a recăpătat valoarea în viața mea de mamă și în viața copiilor noștri. Căci în fiecare casă, la loc de cinste, găsești astăzi… jucării magnetice! De la cele mai mici vârste, copiii ajung să analizeze și să înțeleagă cum și de ce se prind anumite figurine pe tabla magnetică. De ce rămân lipite acolo. Cum se pot desprinde. Și câte și mai câte!

    Magnetul nu e o jucărie – cu atât mai mult nu e o simplă jucărie – ci e o întreagă lume de studiu, de creație, de culoare și de bucurie!

  • BB: Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Cum mi-am învățat copilul să piardă – un câștig pentru tot restul vieții

    Am câștigaaat, am câștigaaat!, strig în gura mare și mă veselesc. Sar într-un picior, râd și mă maimuțăresc peste măsură. Pe tabla de joc reiese clar că am adunat toate jetoanele și am încheiat competiția în glorie. Am câștigat la jocul cu prințese!

    Copila mă privește uimită. Ar vrea să plângă, dar înțelege că încă nu-i momentul ei. Cum așa? Nu poate să-și explice de ce a câștigat mami – și nu ea. Exista varianta asta în program?! Și cum poate să se bucure mama atât de tare și de zgomotos?

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Adulţi, pe loc repaus!

    Toţi copiii îşi doresc să se transforme urgent în oameni mari. Toţi oamenii mari ar da orice pentru a redeveni copii. Unii dintre adulţi sunt mai norocoşi decât alţii, în funcţie de câtă copilărie reuşesc să păstreze în sufletele lor. Oamenii care-s copilăroşi, veseli, optimişti, abia aşteaptă să aibă propriul odor, un nepot sau o bebe-cunoştinţă, pentru a da în mintea copiilor fără să li se reproşeze asta! 🙂

  • Publicitare,  Şcoala părinţilor

    Cu psihologul în mintea părinților

    Te uiți, deseori, în jur – și simți o sufocare plăcută! Casa îți este plină de jucării. De la intrare și până în ultimul ungher, nu se poate să faci un pas fără să vezi/ să mângâi/ să calci vreo pisică, o minge, o mașină, o piesă de lego… Orice ordine se transformă, în câteva minute, în cea mai mare dezordine! Însă, când îți vine să te încrunți – auzi râsul cel minunat, primești îmbrățișarea cea mai caldă și privirea care te pătrunde în suflet! Atunci, sprânceana se destinde, fruntea se netezește și zâmbetul pleacă până spre urechi!

  • Ale tinereţii valuri,  România

    Au început Jocurile Olimpice

    Jocurile Olimpice au reînceput – pentru a opta oară, de când sunt eu pe pământ. Dacă de la 1 sau 5 ani nu prea am amintiri, de la 9 și 13 ani am perfect, în minte, isteria ce ne cuprindea în fața blocului. Era Olimpiadă la televizor – dar, nici noi nu ne lăsam mai prejos! Toată puștimea participa la organizarea unui adevărat maraton de întreceri sportive. Marcam piste pentru alergare – viteză, făceam traseul pentru proba de rezistență, măsuram totul la milimetru pentru săritura în lungime și aruncarea greutății.

  • Hopa tropa prin oraş,  Şcoala părinţilor

    Şotron

    În seara asta ne-am oprit în dreptul unui bunic şi al unei nepoate. Începuseră un şotron, dar nu mai ştiau cum continuă. Fata voia ca numărătoarea să fie până la 10, bărbatul nu mai avea idee unde se ramnifică şi unde se merge în linie dreaptă. I-am ghidat. Nu a fost chiar modelul pe care-l foloseam pe vremea mea, dar a ieşit un şotron.

    Ce frumos e! Şi, acum ce facem?, a întrebat fata. Bunicul a ridicat din umeri.