BEBE, o poveste din burtică

BEBE, o poveste din burtică este o carte care m-a atras din prima secundă! Plină de culoare și de bucurie, de emoție și de aventură… am citit-o pe nerăsuflate. Și m-am amuzat, și-am lăcrimat, și m-am minunat!

BEBE - o poveste din burtica - Anda Pintilie

Scrisă pe înțelesul copiilor, cartea este plină de informații uimitoare și pentru noi, adulții! Căci viața din burtică este, cu adevărat, uimitoare! Și dacă am înțelege că viața e viață din prima secundă, că la 16 zile inimioara deja bate, că la 6 săptămâni bebe deja se mișcă, la primul centimetru deja sughite, la 10 săptămâni deja are amprente, la 11 zâmbește, la 20 simte durerea și teama… poate c-am trăi într-o lume mai bună!

Continue Reading

Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!

Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.

fetita privind spre zari albastre

Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.

În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire… 

Continue Reading

Fiecare copil merită să conteze!

Îmi plăcea să mă arunc în braţele mamei, pentru a-i spune, de mii de ori, cât de mult o iubesc! Îmi placea să fug din braţele ei, pentru a descoperi lumea.
Cădeam şi mă ridicam, plângeam şi râdeam. Îmi consideram zgăncile ca fiind răni de război şi mă simţeam mândră de ele, ca de nişte averi, mărturii ale aventurilor mele. Atât de mare şi de minunată mi se părea lumea! Atât de fericită eram! Atât de puţin durau lacrimile şi durerile mele cele mai mari… – încât nu mi-aş fi putut imagina vreodată că alţi copii pot să trăiască suferinţa

Continue Reading