• Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Îmi car pietrele mele în spate – și sunt fericită așa

    Nu. Nu vreau fericirile nimănui. Prefer să-mi car în spate sacul meu cu de toate. E al meu și pot să-l duc. Nu, nu invidiez pe nimeni. Nu, nu vreau fericirile unei alte persoane – pentru că mi-e teamă de nefericirile ei! Pietrele mele sunt ale mele. Sunt crucea mea! Voi ști s-o duc, pentru că e a mea. Crucile celor din jur îmi par și-mi sunt insuportabile.

    Îmi car pietrele mele în spate – și sunt fericită așa

    Dă-ne, Doamne, răbdare și putere să ne vedem liniștiți de drumul nostru! Învață-ne, Doamne, să fim mulțumiți de viețile noastre!

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Voia mea sau voia Ta? Unde-i (ne)fericirea?

    Nu prea putem trăi fără să ne facem scenarii în capul nostru. Unele-s înspăimântătoare, și-atunci e bine să ieșim din coșmar. Altele, din contra, sunt de un optimism debordant. Și tot bine e să ne trezim! Căci realitatea – realitatea le întrece pe toate! Zbang! E de ajuns o clipă să se facă țăndări voia mea, gânduri întregi, zile întregi de presupusă visare, de totală închipuire!

    În ciuda fundului de pământ pe care simt adesea că-l iau, sunt recunoscătoare când mă trezesc la viața cea adevărată! Și atunci înțeleg că-n toată vraiștea din dorințele mele și din ceea ce cred c-ar fi bine pentru mine… ar fi vai și-amar să caut și să mă lupt pentru a împlini „voia mea”.

    Am eu habar ce-i aia?

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    De la amăgire la dezamăgire, cu un pas mai aproape de fericire

    Ce-i dezamăgirea, dacă nu un antidot la… amăgire?!

    Dezamăgirea e precum rana aceea de cuțit pe care o faci, atunci când vrei să scoți veninul. Problema e că acum nu știai că te-a mușcat șarpele. Ești luat prin surprindere… și doare. Tare!

    Mai ales că pare că-i vorba doar despre rană și atât. Dar era și amăgirea pe acolo. Demult. Numai că ea se afla în întuneric și în minciună.

  • Din online,  Pietre...,  Vorbe de duh

    A fi sau a nu fi (fericit). Capcana din online

    Pentru că n-am avut timp, dar nici chef – am lipsit câteva săptămâni din online. O mână de oameni m-au întrebat dacă-s bine. Pentru cei mai mulți, n-am mai existat deloc.

    De curând, am revenit. Pentru că mi-au revenit timpul și cheful de online. Am revenit zâmbind. Eram împăcată cu cei puțini, cărora le-a păsat o secundă de mine. Eram și mai împăcată cu trecerea mea în uitare.

    copacul singur si padurea

    Lipsa din online nu a fost un „experiment social”. Nu a fost un pas planificat, în care ar fi trebuit să „calculez” ceva. Dar n-am putut să nu conștientizez

  • Vorbe de duh

    Regăsit fericire. N-ai să ghicești a cui e… vina! :)

    Fericire? Ce este fericirea? Mai nimic… dacă nu te înfrupți bine din nefericire. Să-i știi gustul, să-ți sterpezești dinții, să te trezești și să realizezi că nu asta vrei de la viață.

    Anda Elena Pintilie - regasit fericire
    Foto: Andrei Prian

    Ce-i un om care îți face un rău uriaș? De multe ori, cel mai bun prieten! Sună aiuritor, mai ales că prima reacție ar fi… prea puțin prietenoasă. Însă, după ce trec secundele/ orele/ zilele de furie, după ce te dezmeticești și te întrebi și tu, ca prostul, de ce ți s-a întâmplat asta?!, s-ar putea să găsești multe probleme… la tine! Și atunci, omul care ți-a pus piedică are surpriza de a te vedea în picioare cu mult mai repede decât visase.

    Îți poate oferi un așa-zis inamic fericire? Indirect – deși, mai mult decât direct! 🙂 Dureros, dar real. Fericirea ne-o facem singuri, atunci când reușim să ne deșteptăm din lenevie și din obișnuințe. Fericirea ne-o facem singuri, atunci când învățăm să (re)apreciem lucrurile mărunte și să facem din ele motive de zâmbet și de sărbătoare.

    Fericire discretă. Acum și aici

    Fericirea nu ne-o putem clădi pe nefericirea altora. De aceea, din păcate, oamenii obișnuiți cu facerea de rău mai au mult până să descopere secretul sufletului liniștit – oricâtă liniște ar părea că emană. Dar, după cum rezultă, fericirea ne-o putem clădi pe mormintele propriilor nefericiri. Pe greșeli asumate, pe iertare cerută și oferită, pe conștientizare a minusurilor și pe eliminare a lor, pas cu pas. Pe reluare a legăturii cu Dumnezeu și cu inima din dotare. Pe schimbare parțială sau totală a vieții.

    Fericirea nu-i în planurile de viitor. E aici și acum. E simplă și smerită. E sinceră. E atât de cuminte și de simțită, încât nu-ți sare în gât, nu te zguduie, nici nu-ți dă două palme – doar, doar ai să reușești s-o vezi. E foarte aproape de tine și e foarte discretă – și chiar îți permite să treci nepăsător pe lângă ea. Atunci, fericirea trage un plâns bun… de mila ta. Își păstrează însă credința c-ai să te descoperi, c-ai să-ți dai seama c-ai lăsat-o în urmă și că, poate, ai să te întorci după ea.

    Surpriza din spatele… inamicului! 🙂

    Și când speranța ei e pe ducă, tan-ta-ni-ooo!!! Apare de după colț cineva care te rănește. Pentru o perioadă. Atât cât îi permiți și atât cât îți trebuie pentru a conștientiza întreg procesul de mai sus. Atunci, într-un colț de suflet, reapare fericirea. Oricât de rănit ar fi colțul acela de suflet, nu poți să nu rămâi uimit de cât de mult ai greșit tu, de cât de multe fericiri ai ratat, de cât de ușor te-ai distrus tu pe tine, încetul cu încetul… Nu poți să nu începi să-ți faci noi planuri de trăit aici și acum, de bucurat, de simțit…

    Observi? Omul sau oamenii bau-bau nici măcar nu mai există, oricâte fericiri ți-ar fi furat. Aici e vorba despre fericirile pe care tu singur le-ai ratat/ disprețuit/ minimalizat până acum. Poate, pentru prima dată în viață, acum e vorba despre tine și despre luptele tale. Răul n-a fost creat decât ca să-ți amintească faptul că există binele. Că poți alege binele – acela simplu, necosmetizat, care-și permite riduri fine de fericire. La fel, oamenii care nu-ți vor binele au fost creați ca să te trezească – atunci când, aparent, ți-e rău de prea mult bine. Ce buclă fantastică! Și ce binecuvântare că există și oameni care să ne fie ceas deșteptător, atunci când ne permitem să adormim pe calea spre fericire!

    [Citește și: Nimeni nu face rău de prea mult bine. Dacă am înțelege…]

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Fuga de nefericire ne smulge din brațele fericirii

    Fericirea nu-i chiar așa cum ne-o închipuim noi. Fericirea nu-i doar lapte și miere. Fericirea nu-i neapărat lipsă de nefericire. Din contra. Fericirea poate fi și consecință a nefericirilor. A durerii. A suferinței. A dezamăgirilor.

    Anda - despre fericire și nefericire

    Cam de aceea, probabil, mulți ne declarăm nemulțumiți, dezarmați, deznădăjduiți. Vrem fericirea ca pe un merit deplin – fără să trudim pentru ea. Mulți fugim de posibila nefericire și ratăm, astfel,

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Ce-s fericirile închipuite?

    În ultima perioadă, vorbesc tot mai des despre oamenii ce afișează pe Facebook o fericire peste limite. Nu-i bai – fiecăruia îi este permis să se prezinte așa cum își dorește. Și, totuși, se nasc de la fericirile închipuite cel puțin două probleme.

    Oamenii care se machiază cu fericire ajung seara să se demachieze. Oricât ai vrea să te afișezi altfel în fața lumii, când rămâi tu cu tine cad toate măștile. Mi se pare greu să joci la dublu. Să fii cineva în lume și să nu te iubești – căci tu nu ești așa… Să fii tu însuți în intimitatea ta și să nu te suporți – căci nu-ți oferi timp să te cunoști, să te tratezi, să te bandajezi, să te vindeci, să te placi, să te accepți, să te simți bine în pielea ta. Stresat de ce-o spune lumea, ajungi în stadiul în care nu mai ai ce spune despre tine…

    La ce-ți folosește o fericire închipuită, atunci când ai uitat ce gust are fericirea?… La ce-ți folosește o fericire închipuită, de vreme ce nu ți-o închipui pentru a o chema în viața ta, ci doar pentru a o folosi de… decor?

    O viață mai presus de rețelele de socializare

    La celălalt capăt sunt oamenii care observă fericirile închipuite și tânjesc după ele. Sunt oamenii care nu înțeleg să facă distincția între o viață completă și trăită cu bune și rele, și-o viață prezentată la paravan – din care ne permitem să promovăm doar zâmbilici și pufoșenii.