În dialog cu George Ogăraru: „Normalitatea în zilele noastre – ceva destul de rar promovat”
În martie 2019, am stat de vorbă cu Andreea – soția lui George Ogăraru. Apoi, la cumpăna dintre ani, am avut onoarea de a-l cunoaște și intervieva pe Mihai Neșu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George Ogăraru.
Și i-am zis atunci lui George, la Oradea: Să știi că numai tu lipsești din schema asta minunată. Mi-aș dori tare mult să accepți invitația de a purta un dialog sub reflectoarele Doxologia Media. De fapt, mint. Asta am gândit să-i spun. Și am primit acceptul încă de la primele cuvinte! Fapt care… paf!, m-a lăsat complet fără cuvinte.
Eu știu că oamenii mari și importanți sunt și deștepți, și prietenoși, și comunicativi. Așa că, teoretic, nu aveau de ce să mă uimească
acceptul și disponibilitatea la dialog ale lui George Ogăraru!
Și, totuși, spontaneitatea, simplitatea, naturalețea, normalitatea – au fost peste toate așteptările!
Nu la mult timp după vorbe au urmat, concret, faptele. Venit la Iași în interes personal, George Ogăraru și-a făcut loc în agendă și pentru echipa Doxologia!
Șoc. Firescul încă n-a murit
Așa, ca din senin, un domn de 40+ a făcut trei pași, a ajuns în dreptul soției și a sărutat-o. S-a retras la fel de firesc și a continuat discuția cu ea și cu fiul lor. Fiul era mai înalt cu un cap decât ei – dar încă puști.
Gestul tatălui a fost nu doar firesc, ci probabil și o obișnuință. Soția a răspuns fericită la sărut, iar băiatul n-a schițat niciun semn din acela al tinerei generații, care strâmbă din nas și se rușinează cu babacii…
Secvența la care am asistat a durat câteva secunde
În dialog cu Andreea Ogăraru: „Familia înseamnă totul!”
În același context al Lunii pentru Viață – în care am realizat și interviul cu părintele Ioan Cristinel Teșu – am avut bucuria de a o cunoaște pe Andreea Ogăraru.
Andreea este o femeie minunată, un exemplu pentru mulți dintre noi. S-a căsătorit cu George Ogăraru de la 21 de ani și, împreună, cei doi au crescut minunat, pe toate planurile. Oameni de succes în carieră, Andreea și George sunt, în primul rând,
Ce-mi place mie la un bărbat
Am fost întrebată cândva ce-mi place mie la un bărbat. Și-am înțeles întrebarea, dar nu cred c-am oferit răspunsul așteptat… 🙂
Am spus – și-mi mențin declarația – că la un bărbat mie îmi place… verigheta! Ador felul în care se vede verigheta pe mâna unui bărbat! Iar dacă o poartă asumat, îmi place de bărbat în totalitatea sa!
După cum ziceam, nu cred c-am răspuns curiozității din întrebare. Ce-mi place mie la un bărbat… Dar am zâmbit cu mult drag și-am revăzut în minte mâini de prieteni, de cunoscuți și de necunoscuți pe care-i iubesc! Da, pentru „atâta” lucru! Pentru o verighetă ce le îmbracă degetul și, sper, o parte din suflet și o parte considerabilă din creier!
Citește și:
* Nu-mi spune mie ceea ce n-ai vrea ca soția ta să audă că-mi spui
Familia – bucurie și jertfă mucenicească
Din ce în ce mai puțini rezistă astăzi provocării de a-și menține unită familia. De a lupta pentru familie, de a-și dori să îmbătrânească împreună, de a-și crește copiii în bună înțelegere și în model de viață curată.
Nu-i ușor. Nu-i ușor să treci peste provocări și să mai crezi în familie – când și aparent cele mai trainice relații se zguduie din temelii. Nu-i ușor să vezi că oamenii de lângă tine se supără din copilării și apoi, aproape fără să gândească, fac cele mai cumplite nebunii și se smulg din sânul familiei – de parcă nu acolo, până mai ieri, au fost fericiți și plini de iubire. E greu să mai faci să conteze fericirea și iubirea de ieri… când astăzi poate e puțin mai greu, când astăzi partenerul nu mai e la fel de proaspăt și de puternic și de calm. E greu să mai faci să conteze sacrificiul din familie, când feluriți draci îți ies în întâmpinare, deghizați în îngeri aducători de liniște, de pace, de dragoste mare – în afara familiei.
O fotografie și-o mie de gânduri
Câți dintre noi nu suntem ok din punct de vedere fizic, dar de o mie de ori mai ciungi, mai betegi, mai triști, mai fără speranță? Infirmitatea vine din suflet, din necredință, din lipsa zâmbetului, din răul în care ne complacem, din mila față de noi înșine, pe care singuri ne-o provocăm și de care singuri ne scârbim!…
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
