Drumul spre comoară – două copilării și-o singură hartă

Spre sfârșitul anului școlar trecut, doamna învățătoare a Mariei m-a întrebat dacă aș putea scrie câteva rânduri pentru revista școlii. Am simțit că mi se taie respirația! Eu, care scrisesem la aceeași revistă în perioada în care eram elevă – tocmai primisem propunerea de a face un text în calitate de… fostă elevă. Și de mamă a unei actuale eleve! 🙂 O, Doamne! Cum să refuz? O, Doamne! Dar cum o să scriu? Ce o să scriu? Habar n-aveam! Tot ceea ce mi-a fost clar de la început era faptul că trebuie să scriu pentru copii – nu pentru oamenii mari. Și-am scris. Apoi am uitat…

Ieri am strâns revista la piept și m-am bucurat! Mușatinii! Un nou număr al revistei Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” în care mi-am zărit numele! Cine ar mai fi crezut?… 🙂

Musatinii - Revista Scolii Alexandru cel Bun - articol Anda Elena Pintilie

Continue Reading

Poveste de noapte cu luna și iubiri încâlcite

Luna-i așa, trecută de jumate. Tura aceasta am vânat-o seară de seară, de când era îngustă cât un fir de iarbă. I-a plăcut să se lase urmărită, căci mi-a bătut în fereastră în fiecare noapte și m-a lăsat să-mi înec gândurile în strălucirea ei.

Pierdută eram și de data asta în ochii săi. Te-ai născut noaptea!, mi-a spus. De asta mă iubești atât de mult! 

Continue Reading

Provocare la înălțime în Parcul de Aventuri Nativa

Nu sunt un aventurier de profesie. Nu sunt nici cea mai curajoasă ființă din lume. Nu sunt, însă, nici omul care să stea pe margine atunci când se află în fața unor provocări jucăușe.

Încerc să păstrez un echilibru. Chiar dacă-s cu capul în nori, țin picioarele bine înfipte în pământ. Dar, iată, regula nu s-a mai putut aplica atunci când, alături de bloggerii ieșeni, am fost invitată la Bârnova, în Parcul de Aventuri Nativa. Prin urmare, atunci când mi s-a propus să fiu cu picioarele în aer… am făcut tot posibilul să rămân cu capul pe umeri! 🙂

Parc de Aventura Nativa - cu blogerii ieseni

Mi-am testat limite, mi-am învins anumite frici și sunt mândră de mine – chiar dacă am realizat, deocamdată, doar un traseu cu dificultate medie.

Continue Reading

Poveste cu stele scrisă dimineață, la 4.59

Mi-e dor de stele…, îmi spuneam ieri, pe la prânz. Și-un pic, așa, îmi venea să-mi plâng de milă.

Uite, stelele!, o aud pe Maria aseară, izbucnind din senin. Era 21.30 și două stele sclipeau deasupra băncii noastre. Vai, deja a-nceput să se întunece la ora asta…, am constatat cu uimire. Acum câteva zile, pe la 10.00, încă era lumină. Găsisem deja noi motive de a mă plânge…

Într-o poziție destul de ciudată, eu scursă pe bancă și Maria cocoțată și întinsă pe mine, priveam amândouă stelele – în egală măsură fericite și nemulțumite.

Continue Reading

Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul

Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt.

De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător –

Continue Reading

Eu nu fac parte din lumea lui „altfel”

Dar tu de ce vorbești despre problemele tale? De ce mărturisești când ești tristă? Sau când nu știi ce simți? Sau când zâmbești – doar ca să chemi zâmbetul cel adevărat? De ce îți pui fotografie cu părul zburlit ori cu firele alea din sprânceană care niciodată nu stau cum trebuie? Nu știi că-n lumea virtuală poți fi altfel?

Anda Elena Pintilie - http://saptepietre.ro/

Niciodată nu am vrut să fiu altfel. Altfel decât sunt. Niciodată nu am vrut să pozez în altcineva, ca să plac lumii mai mult. Să-mi creez identități și fericiri care nu-mi aparțin. Să râd când vreau să zbier, să mă fac că fluier când gafez, să par o ideală în fața tuturor defectelor mele.

Deci – eu sunt eu. Și atât. Complet iubibilă și total de neiubit.

Continue Reading