(Veronica) Soare, bucurie și minuni – imagini din lumea caleidoscopului meu

În copilărie am tot privit lumea prin caleidoscop. O lume ce m-a fermecat și pe care am păstrat-o veșnic în suflet. Pentru prunca mea (și pentru mine!) am tot căutat un ochean ca pe vremea mea dar… mereu am rămas dezamăgită. Apoi am descoperit-o pe VerocikaVeronica Soare, minunata cu minuni.ro! Veronica a readus caleidoscopul în viața mea – prin fotografii și prin bucuria celor care participau la atelierele ei de creat caleidoscoape. Din primul moment mi-am promis că, undeva, cândva, și eu voi spune prezent la o activitate din asta! Și-am început să râd când am auzit că Veronica vine pe 14 februarie la Iași, cu gândul de-am strica planurile de-a petrece singură și neconsolată marea zi a iubirii! 🙂

Ei, pot spune cu mâna pe inimă c-am avut parte de-o zi foarte faină – și de-o seară de excepție! O seară cu revederi și cu noi prietenii, o seară cu joacă și culoare, cu uimire, cu lumină, cu râs mult, cu muncă și cu rezultate tare frumoase! O seară cu (Veronica) Soare și cu zăpadă din plin! 🙂 O seară în care am retrăit copilăria în stare pură, intrând în lumea fascinantă a unui caleidoscop creat cu mânuțele mele! O seară cu oglinzi, mărgele… milioane de flori în oglindă – vorba japonezului! 🙂

Atelier de caleidoscoape in Iasi - Veronica Soare
Foto: Andreea Maruseac

Și pentru că m-am tot învârtit în jurul lui 14, vă ofer 14 imagini care se văd prin caleidoscopul meu.

Continue Reading

RESET. Vreau să slăbesc deștept. Și, mai ales… vreau să trăiesc deștept!

În 2017, în primele zile din an, am alergat în fiecare seară pe Bahlui. De vreo zece ori s-a întâmplat minunea, până și-a făcut apariția iarna cea adevărată și nu m-am mai dat scoasă din casă. Am revenit la bunele obiceiuri în vară, dar nici atunci n-am rezistat mai mult de vreo… 20 de zile de mișcare.

Fără sport și fără dietă, în 2017 am fost cu vreo trei-patru-cinci kilograme mai slabă decât media ultimilor ani. Nu-mi propusesem să slăbesc dar, dacă tot se produsese și o schimbare în bine în viața mea, m-am gândit eu că ar fi ok s-o mențin. Și am fixat un anumit prag – sub care nu scădeam deloc înainte – și la care ar fi fost prudent să nu mai ajung.

Logic, n-am făcut nimic pentru marile țeluri. Prin urmare, după Crăciun și cu trecere în 2018 – am revenit la kilogramele inițiale.

Continue Reading

Mozol. „Cum se mai bagă Anda-n seamă” ori „Cum să-ți faci dușmani, volumul 14”

Azi dimineață, în curtea școlii, un tată îi povestea super entuziasmat puștoaicei sale niște amintiri din copilărie: „Uite, aici stăteam înainte de a începe orele, după-amiaza. Și, când ieșeau fetele de dimineață, noi le așteptam și le făceam mozol. Mozol e atunci când le bagi cu capu-n zăpadă, când dai cu mâinile, cu picioarele toată zăpada pe ele! Și noi eram mulți! Ce ne mai distram!”. „Iar ele ce spuneau?”, întreabă copila destul de surprinsă. „Păi, puteau să mai spună ceva?!”.

Am ajuns în dreptul lor, apoi i-am depășit. O țineam pe Maria de mână, el o ținea pe prunca lui. Și nu m-am putut abține. M-am întors, am zâmbit și-am vorbit: „Sunt amuzante amintirile din copilăria noastră, dar parcă nu am mai fi la fel de amuzați dacă ar păți fetele noastre la fel, nu?”.

Continue Reading

Poezii pentru copii, Grigore Vieru și-o clipă de lectură în mașină

Versurile lui Grigore Vieru nu m-au lăsat niciodată nepăsătoare. Și nu mă refer doar la cele care mi s-au lipit complet de inimă, ci și la altele – mai greoaie și aparent de neînțeles. Fiecare poezie are ceva al ei și mi-l ține pe poetul de peste Prut într-un anume top al preferințelor. Influențează mult faptul că am crescut cu el, că l-am simțit român adevărat, patriot adevărat, suferind adevărat după România, „o țară plină de câmpii, munți, ape, cântece, istorie și granițe”.

În zi de 18 ianuarie, în 2009, a plecat la Domnul. Dar bogăția lui ne-a lăsat-o nouă, aici, moștenire. Și copiilor noștri. Și-ar fi păcat să-i privăm pe cei mici de numele său, de condeiul său, de varietatea de versuri și de stări pe care ne-o oferă.

La Editura Doxologia sunt publicate două cărți pentru copii, cu poezii ale lui Grigore Vieru și cu ilustrații absolut minunate, semnate Anca Apostol. Cum, deci, credeți că mă puteam eu abține să nu aduc și puțină poezie în #studiouldinmatiz?

Poezii de Grigore Vieru la Editura Doxologia - Cantecul Soarelui - Trei mici licurici

Continue Reading

A ce miroase-n țara asta?

Imediat după anul nou am dus mașina la spălat. În locul micuț și modest în care merg de obicei, acolo unde băieții se bat între ei ca să iasă PUI-ul cât mai tuns, frezat, aranjat era destul de aglomerat. Pentru că n-am vrut să-mi pun răbdarea la încercare, am preferat să bag în marșarier și să plec spre o altă spălătorie, de trei ori mai aglomerată – dar mai mare, mai spațioasă, mai luxoasă, în care lucrurile se fac țac-pac.

Am ajuns și, printr-o anume conjunctură cu iz de învârteală, m-am trezit că am intrat chiar în fața altora, care erau la rând de mai mult timp. Totul bine și frumos, până la tipul care a preluat munca. Un pic de superioritate, un pic de sictir,

Continue Reading

Șapte mărturisiri din viața petrecută în 2017

* 2017 a fost un an în care am intrat plină de răni, dar cu mult curaj și cu decizii care aveau să-mi aducă o parte de vindecare.

* 2017 a fost un an al singurătății depline – în care, contrar așteptărilor, nu am fost nicio clipă singură.

* 2017 a fost un an ce mi-a scos din program parolele și viețile private ale altora – și mi-a oferit acces la parolele mele către suflet și minte, către Dumnezeu și către viață.

La Muzeul Traditional al Vaii Tiblesului - Bistrita Nasaud
Foto: Oana Nechifor

* 2017 a fost un an în care am renunțat în mare parte la a vedea oamenii din perspectiva în care aveau putere să-mi facă rău și să mă întristeze.

Continue Reading

Nimeni nu face rău de bine. Dacă am înțelege…

Cine m-a rănit ar trebui să înțeleagă durerea mea și chiar s-o simtă, apoi, pe propria piele! Așa mi-a spus cineva, în timp ce eu îndemnam: Nu deveni cine te-a rănit!

Anda Elena Pintilie - saptepietre.ro

Nu se dorea, teoretic, răzbunare, dar nici nu se putea trăi cu gândul că unul s-ar putea bucura, după ce l-a făcut pe altul să plângă cu lacrimi amare. Scuza era… eu nu devin ca omul care mi-a făcut rău. Eu voi continua să fiu bun. Dar omul acela trebuie să plătească într-un fel sau altul, altfel nu-i dreptate în univers! Serios?

Continue Reading