He, he, fraiere! Te-am luat!

Eram, astăzi, în maxi-taxi 28, la o oră la care puştimea ieşea de la şcoală. Se discutau multe lucruri. Pe unele aş fi preferat să nu le aud, altele mă amuzau, altele mă uimeau. Oi fi îmbătrânit, zic… dacă stau ca o babă să mă minunez de conversaţiile tinerei generaţii.

Unul dintre dialoguri se desfăşura deasupra capului meu. Şi suna cam aşa:

Continue Reading

Globuri cu suflet – din suflet!

Îţi arătam luni cu ce mă ocup, însă n-am avut atunci timp de amănunte. Am făcut o muncă de sortare şi inventariere – nu foarte uşoară, dar cu satisfacţii mult peste ceea ce-aş putea exprima în cuvinte!

Campania Globuri cu suflet m-a adus mai aproape de oameni. De cei pentru care, alături de întreaga echipă, lupt, dar şi de aceiea care au decis, din exterior, să ne sprijine. M-a bucurat implicarea unor persoane la care nici nu visam. Şi voi vorbi, în continuare, despre cei ce m-au ales pe mine, intermediar, în fapta lor bună. Trebuie să precizez că oameni cu suflet sunt mult mai mulţi de atât!

Continue Reading

Şcoala (de ieri, de azi, de… mâine?)

Îmi amintesc că aşteptam, mereu, începutul şcolii, cu emoţie. Îmi amintesc că mi-a plăcut, întotdeauna, la şcoală. Îmi amintesc, cu drag, de profesorii pe care i-am avut. Îmi amintesc că am făcut parte dintr-o generaţie norocoasă. Am fost ultima serie care a scăpat de examenul de capacitate şi care a dat admitere normal, la liceu. Am fost ultima generaţie care a dat bacalaureatul în forma lui veche şi cunoscută de toată lumea. Mai târziu, în studenţie, am făcut parte din ultima serie care a studiat patru ani şi care a făcut un master de plăcere, nu din obligaţie.

După ce-am terminat şcoala – toate şcolile – am privit cruciş la ceea ce venea din urmă. Am zâmbit şi, cu o doză de inconştienţă, am strigat: După mine, potopul! Şi potop a venit. Şi nu se mai opreşte dezastrul a ceea ce mai numim noi astăzi – şcoala românească.

Continue Reading