• Din online

    Dorința mi-e 11even!

    De multe ori, viața fuge pe lângă noi, fără rost.

    Uneori, ne oprim, privim în jur și nu înțelegem de ce ne rătăcim, în timp ce alții par să fi găsit Calea.

    Putem să ne poticnim în invidii și în consolări banale, ori putem să admirăm și să respectăm.

    Putem să zâmbim și să trecem mai departe, ori putem să luăm aminte și să învățăm!

    Ziua de 11.11.2011 m-a marcat în cel mai frumos mod și mi-a dat zvâc să-mi pun visele în aplicare.

    Ziua de 30.05.2012 înseamnă o nouă ediție de 11even, noi povești de viață, noi motive să-mi doresc să fiu acolo, alături de oameni adevărați!

  • Pentru minte

    Despre succes şi eşec la 11even

    Aşa cum am anunţat, am fost la 11even – un eveniment interesant. Un eveniment presărat cu poveşti, glume, uneori plictiseală, experienţe împărtăşite şi mesaje motivaţionale. Nu a fost o lecţie din aia, de şcoală, ci o întâlnire care ne-a făcut să privim altfel spre succes, spre eşec, spre noi şi spre ceilalţi.

    Mi-am notat câte ceva, de la fiecare dintre cei 11 vorbitori. Unii mă priveau ciudat. Adică… ce tot scriam? 🙂 Dar, eu am promis că-ţi voi spune şi ţie cele ce s-au discutat la 11even. Cred, totuşi, că mi-aş fi notat şi dacă nu-ţi promiteam, şi dacă nu aveam blog. Pentru că, uneori nu strică să mai arunci un ochi pe-o foaie, să reciteşti, să-ţi aminteşti.

    Ca să nu mai lungesc inutil vorba, o să-ţi expun, cu liniuţă, o parte dintre ideile din fiecare discurs.

  • Competiţii,  Din online,  Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte

    Particip la 11even

    Cele 11 rânduri de suflet mi-au adus o invitaţie la un eveniment la care chiar mi-am dorit să particip.

    Prin urmare, în această după-amiază de 11.11.2011 voi asculta povestile de viaţă ale unor 11 oameni din Iaşi. Aceştia vor împărtăşi, în câte 11 minute fiecare, experienţe, emoţii, bucurii şi piedici pe care le-au întâmpinat în drumul lor spre succes. Toate se vor întâmpla în cadrul evenimentului 11even.

    La rândul meu, îţi voi povesti şi ţie, în zilele ce vor urma, tot ceea ce mă va marca. Pentru a învăţa, împreună, să salvăm timp şi să nu repetăm greşeli deja făcute. Pentru a învăţa, împreună, că dorinţele se pot împlini dacă există voinţă, stăruinţă, un dram de nebunie şi o doză semnificativă de pus umărul la treabă!