Povestiri din patul cel mare și gol

E minunat să ai un pat uriaș, un pat în care să te poți pierde și în care să te regăsești, totuși, în brațele persoanei iubite.

Îmi place mult imaginea aceasta. O ador! O ador, în ciuda faptului că îmi aduce în amintire o etapă dureroasă a vieții mele.

Când mi-a plecat omul de acasă și n-a mai fost să fie omul meu, am rămas singură. Nu doar în viața de femeie, ci și în patul cel mare și gol.

N-am fugit de prea multe suferințe fizice sau sufletești care mi-au apărut, de-a lungul vremii, în cale. Dar de venirea serilor, pe-atunci, fugeam. Pentru că urma să întâlnesc ceea ce pe timpul zilei mai reușeam să evit. Întâlneam realitatea din patul mare și gol. Și tot mă chinuiam să nu o conștientizez și să nu o percep în întregime. Închideam ușa la dormitor, stingeam lumina și mergeam orbecăind până la pat. Mă așezam pe marginea marginii lui, ghemuită și apăsată de frământări.

Continue Reading

Menținerea relației și păstrarea sarcinii – provocări ale familiei contemporane

Asistăm astăzi la un declin al familiei contemporane. De ce se destramă familiile și cum s-a întâmplat ca, în 30 de ani, să reușim performanța negativă de a mai omorî un popor român? Sunt întrebări care n-au cum să nu ne frământe. Pentru cine are urechi de auzit și inimă ca să priceapă, există și răspunsuri.

Interviu Doxologia - Anda Elena Pintilie - Părintele profesor Ioan Cristinel Teșu

Zilele trecute am avut ocazia, alături de colegii de la Doxologia, să realizăm un interviu cu părintele profesor Ioan Cristinel Teșu.

Continue Reading

Ce facem cu sufletul copilului atunci când mami și tati se despart?

Când un el și-o ea sunt părinți și decid, din diferite motive, să se despartă – nu se despart el și ea, ci tati și mami. În ciuda rănilor, orgoliilor, a can-can-ului din spatele separării, în ciuda celor care stau pe margine și comentează, în ciuda faptului că unul a greșit mai mult, că altul a zis nu știu ce… tati și mami trebuie să se despartă – rămânând uniți. Iar dacă nu sunt amândoi pe aceeași lungime de undă, măcar ăla mai deștept, care ar trebui să fie, teoretic, și cel la care rămâne copilul, trebuie să știe sau să învețe, pas cu pas, cum să gestioneze situația.

Pe sufletul unui copil nu se joacă bambilici. Sufletul unui copil oricum se zdruncină, atunci când tati și mami nu mai sunt împreună. Inevitabil, pe ultima sută de metri a relației, copilul a asistat la niște discuții, la niște supărări, la niște lacrimi… E suficient! Certurile de după nu-și mai au rostul. Ponegrirea celui care a plecat din relație nu-și mai are rostul.

Continue Reading

Andreea Marin & Ștefan Bănică Jr. – despărțire cu respect

În seara aceasta, am citit următorul text pe contul de Facebook al Andreei Marin (Bănică…):

„Dragii nostri, acest mesaj este pentru cei carora le pasa cu adevarat de evolutia noastra profesionala si personala si care ne respecta intimitatea. Dupa 7 ani de casnicie, am decis de comun acord ca e mai bine pentru noi sa ne separam, cu respect pentru tot ceea ce am construit impreuna si pentru copilul nostru.

Continue Reading

Despre balacareala si rufe jegoase aruncate in public

Poate ca e un titlu vulgar – dar nu exprima nici o miime din mizeria la care suntem obligati sa asistam zilnic, oriunde intoarcem capul.
Chiar si posturile de stiri se intrec in mondenitati. In presupuneri. In invitati. Ca au, ca n-au treaba cu subiectul, toti comenteaza, toti se pricep, toti stiu exact unul sau altul dintre motive.
Protagonistii sunt, uneori, pusi in umbra. Dar nici ei nu se lasa mai prejos.

Continue Reading