De ce m-aș simți discriminată de Referendumul pentru Familie?

O strategie (proastă sau mai puțin proastă) de marketing a unui mall bucureștean a reaprins discuțiile cu privire la Referendumul pentru definiția Căsătoriei în România – numit, generic, Referendumul pentru Familie. Căci e foarte simplu și de efect să pornești de la un caz particular și să generalizezi. De fapt, să împroști cu noroi acolo unde ai tu interesul s-o faci – chiar dacă una n-are legătură cu cealaltă.

O femeie cu doi copii nu a primit un pachet Family pentru că, neavând marele soț lângă ea, nu s-a considerat că ea și copiii formează o familie. Nasol. Căci și ea, divorțată, alături de prunci formează o familie, și eu formez, alături de copila mea, o familie. Copila are doi părinți și o legătură frumoasă cu ei, părinții alcătuiesc, pentru ea, o echipă, dar soțul și soția nu mai există. Familia, deci, s-a spart – dar nu își schimbă titulatura. Aici pun primul punct, în care am văzut de la ce s-a pornit. Ok. Și, acum? Clar, Referendumul e de vină! De ce? Cum, de ce? Păi, acolo se vorbește despre bărbat și femeie. Așa, și?

Să vedem. Referendumul este pentru a defini Căsătoria – ca fiind nu între „soți”, cum se spune până acum, ci între „un bărbat și o femeie”. Și aici ar trebui să punem total punct întregii presupuse legături care s-a format între cele două subiecte. Pentru că, exact până aici, cine are de înțeles, înțelege.

casatorie - barbat si femeie

Dar eu n-o să pun punct. Și-o să explic.

Continue Reading

Ziua albastră – conștientizăm autismul

Astăzi mă gândesc la Egu – cu tot dragul din lume! El este copilașul alături de care am lucrat câteva luni… și pe care nu l-am mai recunoscut acum câteva zile, de mare și frumos ce-a crescut! El este frățiorul a trei fetițe minunate – una mai mare și două mai micuțe. El este fiul unor părinți fantastici, curajoși și foarte puternici!

Astăzi mă gândesc la David-Gabriel, copilul cu ochi de vis, pentru care am făcut la sărbători campania Globuri cu suflet.

Astăzi mă gândesc la Matei, micul călăreț care, atunci când se urcă în șa, se transformă.

Astăzi mă gândesc la toate mamele pe care le-am văzut luptând fără pauză. Astăzi mă gândesc la toți tații care au avut tăria de a rămâne în familie și de a păstra armonia în casă.

Continue Reading

Privește dincolo de aparențe

Am făcut patru reportaje cu tineri de etnie romă. Am avut ocazia să-i cunosc relativ bine și să mă bucur de compania lor. După experiența asta, dacă mă întrebi cum sunt, pot să-ți spun în două cuvinte: OAMENI FAINI!

Oameni faini, ca tot omul fain, indiferent de etnie. Dacă eram prinsă în stereotipuri inutile și-n acuzații fără rost, mai aveam oare ocazia să intru în viața lor și chiar în casa și în familiile lor? Nu. Dar, așa, mă bucur că i-am cunoscut, că mi i-am făcut prieteni, că am ocazia să-i prezint oricând ca fiind exemple pozitive. De oameni, în primul rând. De romi și de români – tineri care-și doresc să fie, pur și simplu, ei înșiși.

Cele patru reportaje au fost publicate, alături de munca altor colegi de-ai mei, în două numere de revistă. Revistă ce se numește la fel ca și proiectul în care am lucrat – „Privește dincolo de aparențe”

Continue Reading

Startul corect nu ține de culoarea pielii

Le vezi și bagi mâna-n foc că-s românce. Se prezintă cu mândrie și cu bucurie drept tinere de etnie romă și luptă pentru ca, prin cultură și educație, și alți tineri romi să doboare barierele discriminării.

Denisa si Lavinia Lupu

Denisa și Lavinia sunt două dintre cele trei fete din casa Lupu. Alături de Georgiana, ele s-au născut într-o familie mixtă, din tată rom și mamă româncă.

Continue Reading

Tradiție și partitură – două iubiri într-o inimă de rom

Un băiat de 14 ani cântă după ureche la acordeon, orgă și saxofon și visează cu partitură, papion și clarinet, spre marile scene ale lumii.

David Preda - clarinet

Atunci când vorbești despre satul Zece Prăjini, gândul îți zboară la muzică, la romi, la petrecere și la voie bună. Aflat la granița dintre județele Iași și Neamț, satul din comuna Dagâța și-a căpătat numele de la împroprietărirea cu câte zece prăjini de pământ a romilor sloboziți din robie. Numele a devenit renume – după ce ursarii s-au transformat în lăutari. În nicio casă dintre cele aproximativ 150 nu există vreun bărbat care să nu știe să cânte la cel puțin un instrument.

Continue Reading

Sex feminin, etnie romă – exemplu de reușită prin educație

E o tânără ca oricare alta, cu studii superioare, cu o familie frumoasă și cu o viață bogată. N-a ținut niciodată cont de șabloanele în care societatea a vrut s-o încadreze și a ajuns să fie un model pentru femeile de etnie romă.

Corina Mihaila

S-a născut într-o familie cu patru frați – cel mai mare, de 18 ani și cel mai mic, de 12 ani. Era fetița mult așteptată, minunea părinților și uimirea băieților casei. A trăit în puf, iubită și ocrotită, alintată și menajată. Astăzi e, în continuare, minunea lor. Căci dragostea și puful n-au stricat-o, ci au ajutat-o și-au încurajat-o să-și urmeze visele.

Continue Reading

Bisturiul nu ține cont de etnie

A trecut prin multe momente menite s-o doboare. A plâns în fața lor, le-a stat împotrivă sau, pur și simplu, le-a întors spatele. Pe toate a reușit să le transforme în experiențe de viață.

Alina Calin1

„Sunt Alina Călin, medic rezident Chirurgie Generală, de etnie romă”. Simplu și la obiect – așa se prezintă, fără a-și ascunde zâmbetul cel frumos. Te pierzi în ochii ei verzi și parcă nici nu știi cum să mai continui discuția. Tonul ei sună atât de calm și de natural, încât te dezarmează.

Continue Reading