Oameni în coajă de nucă. Dar miezul – cum e miezul?…

De multe ori, ne îmbrăcăm în coji de nucă. Suntem puternici, frumoși, duri. Pozăm în ideali și ne place atunci când ne e mângâiată aparența. Avem o mulțime de susținători și de elogiatori ai cojii… Ce se întâmplă, însă, când ne lăsăm descoperit miezul? Mai putem poza cu o la fel de mare ușurință? Miezul nucii poate fi bun și gustos, dar și rânced… deteriorat sau putrezit.

Cum e să ne înveșmântăm în coajă de nucă și să fim stricați pe dinăuntru?

Continue Reading

Eu sunt de pe altă lume

Eu sunt de pe altă lume. E suficient să-mi zâmbești, să-mi vorbești frumos, să ai mereu o vorbă faină la tine – și mă umpli de fericire! Nu contează cine ești, ce funcție ai, cum ești îmbrăcat sau care e idealul tău în viață. Contează să fii om și să știi că veselia se revarsă din suflet!

Eu sunt de pe altă lume. Nu mă iubești – nici nu te oblig să mă iubești. E dreptul tău să nu mă placi așa cum, în timp, dresându-mă bine, a devenit dreptul meu de a nu pune la suflet toate părerile, ideile și închipuirile pe care le ai tu despre mine.

Eu sunt de pe altă lume. Nu-mi place să mă dau cine nu sunt, nici nu-mi place să mă dau după cireș –

Continue Reading

Dintr-o vinere în alta…

Mi-e dor de pozucile acelea tâmpițele de pe Facebook, care anunțau, cu bucurie, că vine week-end-ul. Gata cu munca! Liber la distracție!

Pisici, copii și căței se întindeau pe ecran, își puneau coifuri, dansau lambada și sâmbata se pregătea să intre, șmecheră, în scenă.

Mi-e dor de oboseala sfârșitului de săptămână și de plictiselile de rigoare, care invadau rețelele de socializare.

Nu mai vreau să număr morți, nici nu mai vreau să mă minunez de toate conflictele care se stârnesc din fund, de pe scaun, imediat după o tragedie. M-am săturat de păreriști și de judecători, m-am săturat de ură și de bucurie stupidă, atunci când se întâmplă vreun rău.

Continue Reading

Iaşul iubeşte politica second hand

Am mult – dar, foarte mult timp de când îmi tot propun să pun poza asta pe blog. Imaginea, în sine, mi-a stârnit mereu râsul. Atât de sadică, dar atât de reală! Pentru că aşa se întâmplă, în general, cu siguranţa şi cu onestitatea pe care ţi-o transmit politicienii. Este de mâna a doua! Indiferent de culoare şi de alte detalii. Cu atât mai mult, alăturarea asta de culori, într-un context atât de nepotrivit… mi s-a părut veşnic aducătoare de zâmbet şi ironii.

Incredere second hand

Continue Reading

Dezamăgiri şi fericiri eterne

E trist când cei dragi sunt dezamăgiţi de noi… Când ştim că ei şi-ar fi dorit un alt soi de drum pe care să-l fi parcurs, de pe urma căruia să fim, poate, pe-un vârf de munte mai sus decât suntem acum. E trist când noi ne simţim bine în pielea noastră şi, în acelaşi timp – văzând reacţiie celor din jur – ne întrebăm: Oare nu mă mulţumesc cu prea puţin?!

Continue Reading

Sunt tristă

Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.

Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!

Continue Reading