Despre lacrimi

Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs o lacrimă, în toată viaţa mea! Şi, m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.

Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.

Continue Reading