• Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Inspirație pentru educație – ce-am reținut de la SuperTeach

    Am fost, de curând, la SuperTeach, într-o combinație de serviciu și interes personal, de timp liber și de dorință de cunoaștere și dezvoltare. Am petrecut o zi cu oameni foarte faini pe scenă care au vorbit, cu precădere, cadrelor didactice. Dar nu m-am simțit exclusă. Din contra! Am avut atât de multe de învățat, încât mi-am mai luat o porție de energie pentru toate gândurile și toate proiectele care mă bântuie!

    În plus, ca fată de prof, ca fostă elevă, ca mamă de copil deja ancorat în școală… chiar m-am simțit de-a casei! Să nu mai pomenesc de anii în care am lucrat ca jurnalist pe domeniul învățământ, ani de suflet, care m-au provocat, m-au bucurat, m-au întristat și m-au trezit la realitate. O realitate pe care e necesar să o conștientizăm – pentru a o putea schimba în bine!

    SuperTeach - Inspiratie pentru educatie - Anda Elena Pintilie

    Am „transmis” în timp real de la eveniment, pe FB, crâmpeie din discuțiile ce s-au purtat. Am simțit însă nevoia de a le aduna și completa cu tot ce-am mai notat în carnet. Și de-a împărtăși! Căci avem nevoie de #inspiratiepentrueducatie!

  • Ale tinereţii valuri,  Explicaţiuni,  Şcoala părinţilor

    Joaca de-a camera ascunsă în şcoli

    Profa cea mai de treabă din generală a fost, de departe, doamna de matematică. Atunci când era de glumit, când era de mers în excursii sau în tabere, se afla pe primul loc în sufletele noastre.
    Profa cea mai de temut – atunci când treceam la lucruri serioase – era tot doamna de matematică. Avea un stil de predare profesionist la care îmbina, uneori, și câte o castană. Nu cred c-a scăpat careva dintre noi fără castane! Ba, eu mi-am luat și-o cretă, fix în frunte, într-o oră când, în loc să fiu atentă la tablă, mă uitam aiurea, pe pereți!