(Veronica) Soare, bucurie și minuni – imagini din lumea caleidoscopului meu

În copilărie am tot privit lumea prin caleidoscop. O lume ce m-a fermecat și pe care am păstrat-o veșnic în suflet. Pentru prunca mea (și pentru mine!) am tot căutat un ochean ca pe vremea mea dar… mereu am rămas dezamăgită. Apoi am descoperit-o pe VerocikaVeronica Soare, minunata cu minuni.ro! Veronica a readus caleidoscopul în viața mea – prin fotografii și prin bucuria celor care participau la atelierele ei de creat caleidoscoape. Din primul moment mi-am promis că, undeva, cândva, și eu voi spune prezent la o activitate din asta! Și-am început să râd când am auzit că Veronica vine pe 14 februarie la Iași, cu gândul de-am strica planurile de-a petrece singură și neconsolată marea zi a iubirii! 🙂

Ei, pot spune cu mâna pe inimă c-am avut parte de-o zi foarte faină – și de-o seară de excepție! O seară cu revederi și cu noi prietenii, o seară cu joacă și culoare, cu uimire, cu lumină, cu râs mult, cu muncă și cu rezultate tare frumoase! O seară cu (Veronica) Soare și cu zăpadă din plin! 🙂 O seară în care am retrăit copilăria în stare pură, intrând în lumea fascinantă a unui caleidoscop creat cu mânuțele mele! O seară cu oglinzi, mărgele… milioane de flori în oglindă – vorba japonezului! 🙂

Atelier de caleidoscoape in Iasi - Veronica Soare
Foto: Andreea Maruseac

Și pentru că m-am tot învârtit în jurul lui 14, vă ofer 14 imagini care se văd prin caleidoscopul meu.

Continue Reading

Mâna sus dacă și tu mâncai lipici în copilărie! :)

Mi-am dat seama că-s cam babă, atunci când am povestit despre desertul cu lipici. Colegii mei născuți după 1990 au căscat ochii mari, mari și-au părut să nu mă înțeleagă. Așa că am dat o căutare pe google, să văd dacă eram eu singurul copil cu capul, care mânca lipiciul din borcan + lipiciul uscat de pe degete.

Eh, doar așa am ajuns față în față cu cei din generația mea! 🙂 Cu mulți fani ai borcanului de Pelicanol (sau Lipinol?!), borcan care – parcă anume! – avea și o linguriță/ lopățică în dotare. Nu mai țin minte cât de bine lipea hârtiile – dar prin gustul său dulce și bun avea o utilitate… delicioasă!

Degeaba ne spuneau părinții

Continue Reading

Nu-mi vine sa cred ce frumos e Craciunul!

Luminite pe strazi,
Luminite in suflet!

 

Acum doi ani, cam in aceeasi perioada, eram cu George la plimbare – nu suparati, dar morocanosi.
Un baietel de cativa ani s-a desprins din mainile parintilor lui si fugea printre luminite. Era atat de fericit! „Nu-mi vine sa cred ce frumos e Craciunul!” – nu se mai satura sa repete aceeasi idee, inca si inca o data!
Anul asta imi vine si mie sa tip de bucurie. Atat de frumos mi se pare fiecare moment pe care-l respir, fiecare beculet pe care il vad! Nu-mi vine sa cred ce frumos e Craciunul!