Șoc. Firescul încă n-a murit

Așa, ca din senin, un domn de 40+ a făcut trei pași, a ajuns în dreptul soției și a sărutat-o. S-a retras la fel de firesc și a continuat discuția cu ea și cu fiul lor. Fiul era mai înalt cu un cap decât ei – dar încă puști.

Gestul tatălui a fost nu doar firesc, ci probabil și o obișnuință. Soția a răspuns fericită la sărut, iar băiatul n-a schițat niciun semn din acela al tinerei generații, care strâmbă din nas și se rușinează cu babacii…

Secvența la care am asistat a durat câteva secunde

Continue Reading

Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!

Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.

fetita privind spre zari albastre

Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.

În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire… 

Continue Reading

Monstruozități fericite :)

Lucrăm, încă mult, în familie și încercăm, cot la cot, să fim creativi. Totuși, am început să realizez că sunt momente în care trebuie să dispar și să-mi las fata să fie, pur și simplu, pe picioarele ei! Ați crede că-i ușor. Adică… gata, mi-am luat de-o grijă! Pun copchilu’ la birou și mie nu-mi mai pasă. Ei, nu-mi pasă? Cum să nu-ți pese, când vezi că, în loc de albastru, cerul e verde, că un om e mai mare decât un copac sau că nu știu ce chestie fantastică n-a fost lipită fix acolo unde trebuia?!
Îți vine să urli, să iei și să faci tu – ori măcar să repari! – îți vine să scoți fum pe urechi și să întrebi: Ce-i porcăria asta? Îți vine să întrerupi jocul, să te pui pe explicat și bătut la cap. Totuși…
Când întoarce fericită fățuca spre tine și te întreabă

Continue Reading

Ați dăruit îngerilor Globuri cu suflet!

Campania Globuri cu suflet pentru îngeri s-a încheiat la sfârşitul anului trecut. Practic. Teoretic, mai e mult de muncă, până voi reuși să adun la un loc firave mulțumiri, imagini, gânduri, lacrimi și bucurii, emoții… Măcar atât vă datorez, după toată implicarea de care ați dat dovadă. Știu că știți, știu că mulți dintre voi, în modestia voastră, nici nu vreți să mai auziți asta – dar, nu mă pot abține: sunteți minunați! Nu știu ce m-aș face fără voi – și, mai ales, nu știu ce s-ar face atâția și atâția copii fără voi!

Eu… ca la începutul fiecărei campanii, îmi propusesem să fac ceva… mai ușor! Aparent, numărul mic de copii și de familii chiar asta și însemna. Însă, n-am mai pus la socoteală distanțele dintre un sat și celălat, nici noii beneficiari, apăruți pe parcurs. Am îndrăznit chiar să vă exclud pe voi din plan… uitând că voi, prin tot sprijinul pe care îl acordați, nu vreți mai ușor – ci, mai bine! Vă mulțumesc! Vă mulțumesc că mi-ați dat de treabă, că mi-ați amintit că în campanii luptăm pentru zâmbete! Recunosc, de fiecare dată, zâmbetele de la final au reușit să șteargă toți nervii, toate grijile, toate nopțile nedormite, toate calculele aiuritoare!

cadouri per total

Continue Reading