• Pentru minte

    Acum 20 de zile mi-am luat rămas bun de la un gând la moarte. Și-a venit altul!

    Citește mai întâi: O femeie are doi sâni și-o datorie

    ***

    Acum 20 de zile, când mă întorceam de la serviciu, Maria m-a întâmpinat fericită la ușă:

    – Am luat un Foarte Bine la matematică!

    – Felicitări! Vino să ne îmbrățișăm! Și eu am luat azi un Foarte Bine!, i-am răspuns.

    Acum 20 de zile fusese ultima zi de școală cu porțile deschise. Urma perioada cea nedefinită de învățat de acasă, iar foarte binele de la testul cu forme geometrice îndulcea un pic atmosfera.

    Acum 20 de zile, după prânz, eu am făcut o pauză de la birou și-am plecat spre Spitalul Providența. Aveam programare. Deja măsurile de siguranță împotriva coronavirusului începeau să se întețească. Așa că m-am prezentat la controlul de ecografie mamară cu săculeți din ăia albaștri în picioare – papucei de ștrumfi, cum le zice Maria.

    Anda Elena Pintilie

    Acum 20 de zile se împlineau doi ani și jumătate de când începusem să am conștient în minte gândul la moarte.

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Rănită fiind, mi-am dat seama…

    Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…

    Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.

    Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Cam cât de cocoșat ne e sufletul?

    M-am tot gândit la femeia gârbovă. La femeia vizibil îndoită de șale, care 18 ani a privit numai în praful drumului, neputându-și clăti ochii cu cerul…

    Apoi, m-am gândit la mine. Și la tine… La noi toți, ăștia drepți și țanțoși, cu nasul în vânt, cu ochii dați pe spate, cu pasul vioi și cu dreptul de a ne purta capul prin nori.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Ne recunoaștem bolile?

    Ne-am învățat să trăim clipa. Să nu ne gândim la boli sau la moarte – până în ultima secundă. Vor veni ele cândva, dar acum sunt toate departe. Să profităm! Nu ne dăm seama că multe dintre obiceiurile noastre ne îmbolnăvesc, trupește și sufletește. Nu ne dăm seama că tristețea – atât de nefirească și atât de des întâlnită în rândul tinerilor – este, până la urmă, o boală! Nu ne dăm seama că fericiri de moment se transformă, apoi, în goluri, în suferințe, în răni vizibile și răni mai grave de atât.