18 mărturisiri din viața petrecută în 2018

* În 2018, cele Șapte pietre au împlinit 10 ani. A fost un 2018 în care ori le-am acordat maximă atenție, ori le-am neglijat total – dar le-am iubit și le iubesc mult, că-s ale mele.

Anda Elena Pintilie - Sapte Pietre - marturisiri din 2018

* 2018 a fost anul pe care am vrut să-l pipăi, să-l simt, trăind în el și trecând prin el conștient, într-un continuu prezent. M-au însoțit celebrii aici și acum – atunci când cei doi n-au lipsit cu desăvârșire…

* 2018 a fost anul cu cele mai multe

Continue Reading

Șapte mărturisiri din viața petrecută în 2017

* 2017 a fost un an în care am intrat plină de răni, dar cu mult curaj și cu decizii care aveau să-mi aducă o parte de vindecare.

* 2017 a fost un an al singurătății depline – în care, contrar așteptărilor, nu am fost nicio clipă singură.

* 2017 a fost un an ce mi-a scos din program parolele și viețile private ale altora – și mi-a oferit acces la parolele mele către suflet și minte, către Dumnezeu și către viață.

La Muzeul Traditional al Vaii Tiblesului - Bistrita Nasaud
Foto: Oana Nechifor

* 2017 a fost un an în care am renunțat în mare parte la a vedea oamenii din perspectiva în care aveau putere să-mi facă rău și să mă întristeze.

Continue Reading

Un final şi un bilanţ

Ne-am învăţat să ne facem, mereu, la final de an, o socoteală. Să punem, într-o balanţă, bune şi rele şi să le privim cum atârnă. Să suflăm peste bune, să le înmulţim şi să le trecem pragul următorului an. Să ne încruntăm la rele şi să încercăm să le punem piedică pentru viitor. Apoi… punct. De multe ori, până la încheierea următorului an, abia mai avem timp să respirăm. Să gândim… să facem un bilanţ… cu atât mai puţin.

E trist să descoperi, la sfârşitul lui decembrie, că ai eşecuri pe plus. Sau, oricum, mai multe decât se estimase. În acelaşi timp, e comod ca descoperirea asta să existe doar o dată în an. Mai ales că se ataşează la ea multele planuri de viitor, care îndulcesc, parcă… imaginea noastră un pic şifonată.

Eu, una, vreau să încetez să mă mai amăgesc!

Continue Reading