• Bucurii

    Le-am citit celor mai simpatici copii cartea „BEBE, o poveste din burtică”!

    Am trăit s-o fac și pe asta! Am fost invitatul Pro Vita Iași la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”. În alte dăți pășeam pe acolo în calitate de jurnalist pe domeniul învățământ, acum statutul mi s-a schimbat și-am fost… trecută la tablă! 🙂

    Concret, am avut bucuria de a le citi elevilor de la două clase a II-a și o clasă a III-a cartea BEBE, o poveste din burtică. A fost o experiență în premieră, pe care nu știam cum o vor gusta copiii – cei mai simpatici, dar și cei mai critici spectatori.

    Prin urmare, am avut maaari emoții! Însă și satisfacțiile au fost pe măsură!

  • Şcoala părinţilor

    BEBE – o poveste din burtică

    BEBE – o poveste din burtică este o carte care m-a atras din prima secundă! Plină de culoare și de bucurie, de emoție și de aventură… am citit-o pe nerăsuflate. Și m-am amuzat, și-am lăcrimat, și m-am minunat!

    BEBE - o poveste din burtica - Anda Pintilie

    Scrisă pe înțelesul copiilor, cartea este plină de informații uimitoare și pentru noi, adulții! Căci viața din burtică este, cu adevărat, uimitoare! Și dacă am înțelege că viața e viață din prima secundă, că la 16 zile inimioara deja bate, că la 6 săptămâni bebe deja se mișcă, la primul centimetru deja sughite, la 10 săptămâni deja are amprente, la 11 zâmbește, la 20 simte durerea și teama… poate c-am trăi într-o lume mai bună!