„Scurtcircuit” la Ateneul din Iași. Vineri e seară de film, de lacrimi și de speranțe
Tragedia de la Giulești din august 2010 mi-e vie în amintire. Născusem cu mai puțin de două luni în urmă. În Iași, nu în București – dar ce contează? Am simțit nenorocirea aceea ca pe un pumnal în inimă… Iar eu am simțit-o… metaforic vorbind. Alții au suferit cu adevărat, nu eu.
Un banal scurtcircuit a dus atunci la moartea a șase nou-născuți și la traumatizarea fizică și psihică a altor cinci bebeluși, care au supraviețuit în incendiu. E cumplit modul acesta de a „întâmpina” viața și de a acapara bucuria apariției unui nou membru în familie…
Scurtcircuit. Așa se numește filmul a cărui avanpremieră va avea loc vineri, 16 februarie, ora 20.00, la Cinema Ateneu.
Luceafărul s-a lăsat îmbrățișat în pagini de 3 – trei milimetri!
Ce înseamnă 3 milimetri? Cam ce valoare pot avea 3 milimetri? Sunt întrebări pe care nu mi le-am pus până acum… și, recunosc, nici nu-mi imaginam vreodată că va veni clipa lor. Totuși, iată că 3 milimetri mi s-au așezat pe creier zilele acestea – și nu mă lasă deloc să-mi revin din uimire!
Cartea cea mai mică din Europa are lungimea și lățimea de… 3 milimetri! Este o ediție a poeziei Luceafărul și a fost scrisă pe foițe de bancnotă.
Zece replici dintr-„un tramvai numit Dorință”
* Farmecul unei femei este 50% iluzie.
* Sunt rănită din cauza loviturilor pe care le primește vanitatea mea.
* El era ca o mocirlă. Și ne scufundam amândoi…
* Dar eu nu vreau realitatea! Iluzia o vreau.
* E adevărat. Nu spun
Comedie și amor periculos. Atenție, am aterizat la Ateneul Tătărași!
O nouă premieră a umplut ieri sala Ateneului Tătărași. Un nou spectacol m-a ținut în priză de la cap la coadă. Actori tineri și de-a dreptul geniali au fost într-o formă de zile mari. Dinamismul piesei și umorul au reprezentat ingrediente de bază în tratarea unui subiect care, în viața reală, nu e chiar atât de amuzant.
Trebuie să recunosc, însă, că amantlâcurile din Atenție, aterizăm! au fost de-a dreptul savuroase! 🙂 Un el, Bernard, mare crai mare și-a făcut o strategie aparent fără cusur – de a avea trei logodnice și, în același timp, o viață tihnită.
Steaua fără nume
În luna mai, anul acesta, am fost la premiera spectacolului „Steaua fără nume”, la Ateneul Tătărași. Am ieșit de acolo învăluită într-un amalgam de emoții, de întrebări, de zâmbete și lacrimi. Și… recunosc, am fost atât de răvășită și, într-un final, de egoistă, încât n-am putut să vă povestesc trăirile mele. Ideile îmi galopau în minte și în suflet, dar nu voiau să iasă la suprafață. Până la urmă, cine sunt eu să vorbesc despre dragoste, despre fascinația lumii de altădată, despre suflete pereche, stele fără nume, iubiri împărtășite și neîmpărtășite?…
Apoi, am regretat starea de slăbiciune care mă cuprinsese! Adică, păstrând totul pentru mine… v-am negat vouă șansa de a petrece o oră și jumătate într-o gară și într-o altă viață!
Mitică Popescu
Suferințele, nevoile și necazurile nu ocolesc pe nimeni. Dar, pe nimeni! Așa s-au născut cei care își plâng continuu de milă. Așa au apărut și cei veseli și mereu fără de griji – care au învățat să conviețuiască, pur și simplu, cu problemele. Dacă, în cazul primilor, uneori ne-am dori ca, atunci când îi întâlnim, să fim dotați cu dopuri de urechi, în fața celor din a doua categorie ne încearcă o ușoară invidie. De multe ori, evităm să-i privim în suflet și cădem în capcana glumelor și a stării de voioșie pe care ne-o inspiră. Am putea jura că nicio depresie nu i-a atins vreodată, că nicio datorie și nicio boală nu s-ar pune contra lor. Ne înșelăm. Căci, nu rar ne este dat să aflăm vești triste despre oameni veseli. Dar, n-am știut!, exclamăm uimiți și refuzăm să credem că zâmbetul și ghidușiile nu sunt decât o față a monedei. Pe cealaltă parte…
Pe valuri cu Titanic Vals
Familie. Bărbat. Nevastă. Copii. Soacră. Frumusețe. Prostie. Handicap. Bani. Moarte. Fericire. Bani. Politică. Parvenire. Bani. Dragoste. Interes. Bani. Modestie. Înșelătorie. Omenie. Titanic Vals.
O poveste inspirată din realitatea anului 1931 – înfricoșător de bine adaptată la 2014.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
