Ce poate descoperi vulpea care n-ajunge la struguri

a doua sansa - vulpea care n-ajunge la struguri

Uneori este în regulă să nu mai primești o a doua șansă. Știu că pare o nebunie ceea ce spun – dar e o nebunie testată. Când nu mai primești o a doua șansă, te vezi scos din balonul tău de săpun. Dispare zona de confort și ești obligat să reevaluezi situația. Să te reinventezi. Să te redescoperi.

N-ai fi făcut asta nici mort. Așa că, într-un fel, poți spune

Continue Reading

Suflet, minte, fund

Sunt clipe în care un pas înainte, o decizie, un plan – te fac să te simţi cel mai fericit om. Orice ar fi, trebuie să fii convins că, în viitor, vor exista şi momente grele. Că fericirea va exploda, va fi trântită la pământ şi călcată în picioare. Totul – mai mult sau mai puţin grav decât am explicat. Dacă în paşii tăi înainte, în deciziile, în planurile tale ai gândit, în proporţiile necesare, cu mintea şi cu sufletul, vei trece peste impas. Dacă ai gândit cu fundul, pa!

Continue Reading

Despre succes şi eşec la 11even

Aşa cum am anunţat, am fost la 11even – un eveniment interesant. Un eveniment presărat cu poveşti, glume, uneori plictiseală, experienţe împărtăşite şi mesaje motivaţionale. Nu a fost o lecţie din aia, de şcoală, ci o întâlnire care ne-a făcut să privim altfel spre succes, spre eşec, spre noi şi spre ceilalţi.

Mi-am notat câte ceva, de la fiecare dintre cei 11 vorbitori. Unii mă priveau ciudat. Adică… ce tot scriam? 🙂 Dar, eu am promis că-ţi voi spune şi ţie cele ce s-au discutat la 11even. Cred, totuşi, că mi-aş fi notat şi dacă nu-ţi promiteam, şi dacă nu aveam blog. Pentru că, uneori nu strică să mai arunci un ochi pe-o foaie, să reciteşti, să-ţi aminteşti.

Ca să nu mai lungesc inutil vorba, o să-ţi expun, cu liniuţă, o parte dintre ideile din fiecare discurs.

Continue Reading

Cand Roza isi spune cuvantul

Cred ca dragostea nu are varsta. Si cred ca ea se traieste tot anul, nu doar in luna iubirii. Cred ca o persoana inca necasatorita, divortata ori vaduva are dreptul la viata, la exprimarea sentimentelor, la bucuria de a imbatrani frumos si tandru. Nu am nimic impotriva emisiunilor matrimoniale, nici nu ma dau in vant dupa ele. Mai urmaresc, uneori, daca, din primele cuvinte auzite cand am ajuns pe un anume post, mi se trezeste curiozitatea. Nu m-as duce intr-o emisiune in care sa-mi gasesc perechea. Dar, nu ii judec pe aceia care o fac. In schimb, sunt dati in care ma minunez. In care, ca-s tineri sau mai in varsta, despre unii concurenti imi vine sa spun ca-s dusi cu capul…

Astazi, am nimerit peste doamna Roza – cam pe la 50 de ani, profesoara, studenta la Drept si viitoare studenta la Psihologie. Avea fusta cam scurta si machiajul prea strident pentru gustul meu. Il certa pe Costel, nemultumita ca a fost refuzata.

Continue Reading