Despre Cruce în vreme de Coronavirus

Avem o cruce de dus. Cu responsabilitate, cu iubire, cu demnitate, cu credință.

Avem o cruce de dus. Cu asumare. În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh!

Avem de căzut la picioarele Crucii. Și de plâns. De rugat. De cerut iertare. Petru toate greșelile făcute cu voie și pentru toate cele fără de voie, pentru toate cele cu știință și pentru toate cele fără de știință săvârșite. Pentru cele cu gândul, cu lucrul, cu cuvântul, cu fapta… cu prea puțina responsabilitate, cu prea puțina iubire, cu prea puțina demnitate, cu prea puțina credință…

Dacă vrem sănătate – și conștientizăm că avem nevoie de sănătate trupească, dar și sufletească și de aia… cu capu’ – nu mai e vreme de indiferență! Nu mai e vreme de amânare!

Continue Reading

Cuvânt de încurajare de la Sfântul Luca al Crimeei

Eram destul de tulburată și-am răbufnit. Le-am spus colegilor mei despre felul în care „văd” viitorul și m-am arătat în toată micimea și-n toată revolta neziditoare de ceva bun. Pentru că mi se pare absurd ca în vremurile noastre să pară o rușine credința, să fie luat peste picior omul care se prezintă ca fiind creștin – iar cei ce se autointitulează fără legături cu Dumnezeu și mai mult decât toleranți să fie intoleranți și să prigonească pe cei ce nu zic ca ei. Căci e total aiurea să te dai open minded și să înjuri creștinii în zilele noastre, la fel cum e aiurea să te dai patriot și să-ți nenorocești țara… Sunt multe chestiuni care nu se leagă. Și sângele meu fierbea.

Însă n-au trecut decât câteva minute și m-am calmat instant. Am căscat ochii mari, am citit, am recitit.

Continue Reading

Tu-ți asumi crucea sau refuzi să fii fraier?

A fost odată un omuleț care căra după sine o cruce. Vedea și la alții, dar nu-i păsa de ei. Se uita doar la crucea lui și nu înceta să-și plângă de milă. Vai, e atât de lungă, de lată, de grea, de plină de așchii, de nepotrivită pentru spatele său firav! Vai, dar ce-a greșit el să pătimească atât în viața asta? Să nu poată umbla și el hai-hui! Să nu poată avea umerii liberi…

Omulețul acesta, în loc să-și vadă de crucea lui și să și-o asume, se gândea la tot felul de tertipuri prin care să scape de ea. Sau măcar s-o transforme… Să nu mai fie atât de lungă, de lată, de grea, de plină de așchii, de nepotrivită pentru spatele său firav! Așa că s-a pus pe treabă. Credea că e mare creator – sau creativ…  Și-a tăiat, și-a aranjat, și-a făcut aproape o cruce-rucsăcel.

Continue Reading