Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase.
Mi s-a spus cândva, despre gânduri, că-s precum bărcile care se îndreaptă spre port. Noi suntem pe mal, ele sunt încă în larg. Le zărim, le avem… până aici, totul ok. E în regulă să avem gânduri. Păcatul intervine atunci când decidem să ne suim într-o barcă sau alta – ori în toate!
Să te joci cu gândurile e lucru tare primejdios.
Aseara m-am uitat la niste interviuri cu parintele Arsenie Papacioc, iar aceste cuvinte mi-au ramas intiparite in minte – A iubi vrajmasii nu e o recomandare, e o porunca! Atat de simplu, atat de frumos spus! Si cata responsabilitate!
Mi-am amintit apoi fragmentul Sfintei Scripturi: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii. (Matei 22, 37-40).
Cat de mult ne iubim pe noi?