• Hopa tropa prin oraş,  Publicitare

    Unirea trecutului cu prezentul

    7 decembrie 2012 /

    Cele mai frumoase amintiri din copilărie le am din secvențe compuse în Piața Unirii. Ca să ajung acolo, de acasă, făceam o plimbare infinită (așa mi se părea) și minunată, cu tramvaiul. Eram mereu dotată cu pâine multă și cu bucuria de a-mi reîntâlni prietenii. Porumbeii mă așteptau, necondiționat. Îmi plăcea să-i am aproape, să-i hrănesc – dar, și să-i privesc cum zboară până sus, sus de tot! Uneori, vedeam în zbor o întrecere, iar apropierea de cer o măsuram prin numărarea etajelor celei mai înalte clădiri din zonă. O clădire cu ajutorul căreia tata m-a învățat să număr până la 13! O clădire uriașă, care îmi provoca o enormă curiozitate. Mereu voiam să descopăr ce se ascunde dincolo – ce văd porumbeii de la ferestre.

  • România,  Vorbe de duh

    Sunt tristă

    29 iulie 2012 /

    Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.

    Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!

  • Ale tinereţii valuri,  România

    Au început Jocurile Olimpice

    28 iulie 2012 /

    Jocurile Olimpice au reînceput – pentru a opta oară, de când sunt eu pe pământ. Dacă de la 1 sau 5 ani nu prea am amintiri, de la 9 și 13 ani am perfect, în minte, isteria ce ne cuprindea în fața blocului. Era Olimpiadă la televizor – dar, nici noi nu ne lăsam mai prejos! Toată puștimea participa la organizarea unui adevărat maraton de întreceri sportive. Marcam piste pentru alergare – viteză, făceam traseul pentru proba de rezistență, măsuram totul la milimetru pentru săritura în lungime și aruncarea greutății.

  • Ale tinereţii valuri,  Din online

    Fiecare copil merită să conteze!

    7 mai 2012 /

    Îmi plăcea să mă arunc în braţele mamei, pentru a-i spune, de mii de ori, cât de mult o iubesc! Îmi placea să fug din braţele ei, pentru a descoperi lumea.
    Cădeam şi mă ridicam, plângeam şi râdeam. Îmi consideram zgăncile ca fiind răni de război şi mă simţeam mândră de ele, ca de nişte averi, mărturii ale aventurilor mele. Atât de mare şi de minunată mi se părea lumea! Atât de fericită eram! Atât de puţin durau lacrimile şi durerile mele cele mai mari… – încât nu mi-aş fi putut imagina vreodată că alţi copii pot să trăiască suferinţa…