Mâna sus dacă și tu mâncai lipici în copilărie! :)
Mi-am dat seama că-s cam babă, atunci când am povestit despre desertul cu lipici. Colegii mei născuți după 1990 au căscat ochii mari, mari și-au părut să nu mă înțeleagă. Așa că am dat o căutare pe google, să văd dacă eram eu singurul copil cu capul, care mânca lipiciul din borcan + lipiciul uscat de pe degete.
Eh, doar așa am ajuns față în față cu cei din generația mea! 🙂 Cu mulți fani ai borcanului de Pelicanol (sau Lipinol?!), borcan care – parcă anume! – avea și o linguriță/ lopățică în dotare. Nu mai țin minte cât de bine lipea hârtiile – dar prin gustul său dulce și bun avea o utilitate… delicioasă!
Degeaba ne spuneau părinții
Adevărul – între lalele și mamele
Lalele, lalele… frumoasele mele lalele… Am cântat precum Luigi Ionescu la greu în copilărie, căci îmi plăcea melodia și simțeam eu că mi-s puse în valoare calitățile… Care calități? Citește mai departe.
Mamele, mamele, frumoasele mele mamele/ Să creșteți mari, cu sfârcuri tari… Nu doar despre lalele, ci și despre mamele am cântat o luuungă perioadă, până când m-au auzit ai mei.
Binele nu ni se dă cu forța – nici degeaba
Dar eu vreau să-mi fie mai bine! De ce nu mi-e?… Adesea ajungem la o astfel de întrebare debusolați, deznădăjduiți, supărați pe viață și obosiți.
Ne plângem, dar prea rar analizăm ceea ce facem pentru a ne fi mai bine. Sau ceea ce nu facem. De multe ori, numai gura e de noi. Căci, în realitate, ne e mai comod să ne facem că vrem ceva, dar să rămânem în starea pe care-o cunoaștem, așa cum o fi ea, de la care nu riscăm noi surprize ori provocări.
Ca să ne fie mai bine nu e suficient să vrem.
Amintiri dintr-o felie de pâine cu unt
Vai di capu’ tău! O să scoată ăștia untu’ din tine! Tot timpul mi-a plăcut amenințarea aceasta – spusă uneori cu seriozitate, în alte dăți cu satisfacție, de fiecare dată cu accent și cu apăsare pe untu’!
Eu sunt, de felul meu, o persoană care vede tot ceea ce se discută. Așa că, oricât de speriată ar fi trebuit să mă simt sau să mă arăt, niciodată n-am putut să fac pe plac cuiva! Căci mereu, la auzul acestor cuvinte, am izbucnit în râs,
Pietricele colorate. Șapte. Dulci! :)
Am pozat eu, pentru blog, pietricele colorate. Mmmm, gustoase, dulci, care n-au rezistat prea mult după ședința foto.
Cum am devenit eu fată
După ce am povestit despre fetițele care au cuc, a venit rândul ca eu, băiatul, să spun cum am devenit fetiță. Că prin noua mea freză am redevenit, la bătrânețe, băiat… asta e o altă discuție.
Când fetițele au cuc
În seara asta, Maria s-a oprit în dreptul unui copil frumos, cu părul lung și cârlionțat și, cel mai important – cu tricicletă!
Eu îi spun Mariei: Da, fetița are tricicletă!
După câteva secunde, se aude tatăl copilului: Leonard, apasă pe buton, ca să cânte!