• Ale tinereţii valuri

    Mâna sus dacă și tu mâncai lipici în copilărie! :)

    Mi-am dat seama că-s cam babă, atunci când am povestit despre desertul cu lipici. Colegii mei născuți după 1990 au căscat ochii mari, mari și-au părut să nu mă înțeleagă. Așa că am dat o căutare pe google, să văd dacă eram eu singurul copil cu capul, care mânca lipiciul din borcan + lipiciul uscat de pe degete.

    Eh, doar așa am ajuns față în față cu cei din generația mea! 🙂 Cu mulți fani ai borcanului de Pelicanol (sau Lipinol?!), borcan care – parcă anume! – avea și o linguriță/ lopățică în dotare. Nu mai țin minte cât de bine lipea hârtiile – dar prin gustul său dulce și bun avea o utilitate… delicioasă!

    Degeaba ne spuneau părinții

  • lalele
    Ale tinereţii valuri,  Haz de necaz,  Vorbe de duh

    Adevărul – între lalele și mamele

    Lalele, lalele… frumoasele mele lalele… Am cântat precum Luigi Ionescu la greu în copilărie, căci îmi plăcea melodia și simțeam eu că mi-s puse în valoare calitățile… Care calități? Citește mai departe.

    Mamele, mamele, frumoasele mele mamele/ Să creșteți mari, cu sfârcuri tari… Nu doar despre lalele, ci și despre mamele am cântat o luuungă perioadă, până când m-au auzit ai mei.

  • Vorbe de duh

    Binele nu ni se dă cu forța – nici degeaba

    Dar eu vreau să-mi fie mai bine! De ce nu mi-e? Adesea ajungem la o astfel de întrebare debusolați, deznădăjduiți, supărați pe viață și obosiți.

    Ne plângem, dar prea rar analizăm ceea ce facem pentru a ne fi mai bine. Sau ceea ce nu facem. De multe ori, numai gura e de noi. Căci, în realitate, ne e mai comod să ne facem că vrem ceva, dar să rămânem în starea pe care-o cunoaștem, așa cum o fi ea, de la care nu riscăm noi surprize ori provocări.

    Ca să ne fie mai bine nu e suficient să vrem.

  • Ale tinereţii valuri,  Competiţii

    Amintiri dintr-o felie de pâine cu unt

    Vai di capu’ tău! O să scoată ăștia untu’ din tine! Tot timpul mi-a plăcut amenințarea aceasta – spusă uneori cu seriozitate, în alte dăți cu satisfacție, de fiecare dată cu accent și cu apăsare pe untu’!

    Eu sunt, de felul meu, o persoană care vede tot ceea ce se discută. Așa că, oricât de speriată ar fi trebuit să mă simt sau să mă arăt, niciodată n-am putut să fac pe plac cuiva! Căci mereu, la auzul acestor cuvinte, am izbucnit în râs,

  • Ale tinereţii valuri,  Haz de necaz

    Când fetițele au cuc

    În seara asta, Maria s-a oprit în dreptul unui copil frumos, cu părul lung și cârlionțat și, cel mai important – cu tricicletă!
    Eu îi spun Mariei: Da, fetița are tricicletă!
    După câteva secunde, se aude tatăl copilului: Leonard, apasă pe buton, ca să cânte!