18 din 2018 – dișteptăciuni la gura Facebook-ului

Am scris anul acesta pe Facebook o serie de filosofii, nebunii și ofuri. Și-am zis că n-ar fi rău să adun câteva dintre vorbe pe blog – că aici e, de fapt, casa gândurilor mele.

Anda Elena Pintilie - blog Sapte Pietre

Se întâmplă, uneori, să ne dăm calmi și împăciuitori, simpatici și plini de virtuți. Mai, mai că ne-am mângâia pe frunte și ne-am trece la panoul de onoare – suntem fantastici! Zâmbitori și liniștiți,

Continue Reading

Șapte feluri de amintiri pe care mi le oferă Facebook

Am învățat să cotrobăi în fiecare zi prin sacul amintirilor pe care Facebook mi le pune la dispoziție. Să aflu ce spuneam într-o zi precum cea de azi – acum un an, doi, trei… șapte, de când am contul.

Amintire de pe Facebook

Și-am realizat că se poate face o împărțire… pe categorii de amintiri. Pentru mine-s șapte. Pentru alții pot fi mai multe sau mai puține…

  • Am amintirile pe care le păstrez vii în suflet – peste care, deși au trecut ani întregi, aș putea băga mâna în foc că s-au petrecut ieri.
  • Sunt și amintirile uitate într-un colț de suflet – care nu par că a fi create abia acum un an, doi, șase, ci par a fi de-o veșnicie sau dintr-o altă viață
Continue Reading