• Şcoala părinţilor

    „Băi, dacă vorbești urât de mama mea te omor, ai înțeles?!”

    „Te omor!”… cum sună asta! M-am nimerit, la un moment dat, intervenind doar cu prezența și-o privire… când un băiat de vreo 10 ani băgase mâna-n gâtul altuia de aproximativ aceeași vârstă:

    – Băi, dacă vorbești urât de mama mea te omor, ai înțeles?!

    Când am apărut în zonă, spiritele s-au calmat. Am tăcut. Culmea e că auzisem de la ce-a pornit conflictul. Cel luat de gât bâiguise ceva în lehamite, pentru că nu știa răspunsul la ceea ce fusese întrebat. Iar cel care-a întrebat înțelese din bâiguiala aia că fusese înjurat de mamă. Totuși, deși nu era vreun sfânt… de data aia amicul său chiar nu vorbise prostii, ci doar fusese neclar în exprimare.

    sarma ghimpata - granita dintre adevar si minciuna - amenintare te omor

    Peste ceva timp, am rămas singură în zonă cu… atacatorul. Am turnat suc în pahare și m-am dus la el.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Ești gata să mori?

    Cine-a fost Sfântul Ștefan? Cel dintâi mucenic – ucis cu pietre, pentru credința lui în Dumnezeul cel Adevărat. Sfântul Ștefan a fost primul. Dar nu singurul. Și cu siguranță, nu ultimul. Mustește calendarul de sfinți mucenici – iar numărul sfinților de care nu știm e infinit mai mare. De atunci, din vremea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, până astăzi, listele cu sfinți mucenici continuă să se scrie în Ceruri. Până astăzi! Și probabil că sfârșitul nu-i aici… Tu ce (mai) faci? Ești gata să mori?…

    Astăzi încă mai avem mucenici! Astăzi încă se mai moare pentru credință! Astăzi încă mai există oameni răstigniți pe cruce, precum Mântuitorul – pentru singura „vină” de a se numi creștini.

    Astăzi, când noi nu mai putem de-atâta îmbuibare, când ne vizităm cu groază sărbătoriții, căci iar vom fi puși la masă și nu știm unde mai poate încăpea atâta chef pe stomacul și pe capul nostru… astăzi – încă se moare pentru Hristos!